Alegeri

Deputatul Stan, reconfirmat la șefia PSD Fălticeni



Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan și-a păstrat funcția de președinte al Organizației Fălticeni a partidului, în urma alegerilor care s-au desfășurat la finele săptămânii trecute. Deputatul Stan, care este și președintele Comisiei de Abuzuri a Camerei, nu a avut contracandidat la recentele alegeri. Tot atunci, au fost aleși cinci vicepreședinți și secretarul filialei PSD Fălticeni.
Cei cinci vicelideri sunt Mihaela Berbecuț, Gabriel Matei, Ionel Murariu, Sabin Ghilea și Eugen Mogoș, în timp ce postul de secretar i-a revenit Lăcrămioarei Grigoriu.
Stan a declarat că principala sa țintă vizează obținerea unor scoruri bune de către PSD, în zona Fălticeni, la cele două scrutinuri electorale din 2009, adică la euroalegeri și la prezidențiale.
„Îmi propun ca în acest an electoral când avem două rânduri de alegeri, pentru Parlamentul European și pentru președinția României, să ne păstrăm bunul obicei, ca să mă exprim așa, adică să menținem ștacheta organizației municipale Fălticeni a PSD la o cotă înaltă. Vrem să ne păstrăm locul fruntaș în zonă asta având în vedere și rezultatele anterioare obținute de organizație”, a declarat Stan.



Recomandări