– Una dintre modificări vizează reducerea taxei de drum percepută pentru autospecialele folosite pentru transportul familiilor de albine
Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că a propus modificarea Legii nr. 189/1998, în sensul introducerii unor prevederi prin care crescătorii de albine să beneficieze de o reducere la plata taxei pentru drumurile naționale. Stan a precizat că inițiativa sa legislativă vine să rezolve problemele cu care se confruntă apicultorii din România în privința plății acestei taxe, aceștia solicitând în diverse rânduri o astfel de modificare a legislației. „Cu o săptămână înainte ca în mai multe județe ale țării să aibă loc proteste ale apicultorilor, am depus această propunere legislativă, una din măsuri fiind tocmai scăderea acestei taxe de drum. Și asta pentru că nu este normal ca apicultorii să plătească taxa pentru tot anul, în condițiile în care ei folosesc drumurile naționale doar câteva luni pe an”, a spus Ioan Stan. El a mai adăugat că o altă propunere este și acordarea unor credite cu dobânzi avantajoase pentru apicultorii din România. Mai mult, spune Stan, dacă propunerile sale vor fi adoptate, în situația în care cei care beneficiază de aceste credite le returnează la timp, ar putea beneficia de scutiri de până la 30% din valoarea creditului. Nu în ultimul rând, deputatul PSD de Suceava a mai precizat că o altă modificare face referire la scutirea apicultorilor de la plata fondului forestier, pentru perioadele în care merg cu albinele în pastoral. „Fac un apel la domnul prefect Orest Onofrei să susțină la rândul său aceste propuneri de modificare a legii apiculturii, pentru că propunerile menționate mai sus ar rezolva o parte din problemele cu care se confruntă în momentul de față apicultorii”, a spus Stan. Reamintim faptul că la începutul lunii februarie, Prefectura Suceava a fost pichetată de câțiva zeci de apicultori suceveni, care au solicitat reducerea taxei pentru drumurile naționale, percepută pentru autospecialele folosite pentru transportul familiilor de albine.






