Deputatul PSD Gheorghe Șoldan anunță proiecte de aproape 8,5 milioane de lei obținute de Primăria Berchișești pentru locuitorii comunei

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan și primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan și primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că Primăria Berchișești a obținut finanțarea a două mari proiecte prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Gheorghe Șoldan a precizat că meritul pentru obținerea acestor finanțări îl are în primul rând primarul acestei comune, Violeta Țăran, unul dintre cei mai longevivi primari din România.
Șoldan a spus că cel mai recent contract pentru care Primăria Berchișești a primit o finanțare de aproape 4,3 milioane de lei a fost semnat acum câteva zile, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și prevede extinderea sistemului de canalizare în comuna Berchișești, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri.
“Acest contract vine la scurt timp după ce doamna primar Violeta Țăran a obținut pentru comuna sa o altă finanțare importantă, de 4,13 milioane de lei, tot prin “Anghel Saligny”, pentru modernizarea stației de epurare și înființare stații de pompare în comuna Berchișești”, a precizat deputatul PSD de Suceava.
El a adăugat că un al treilea proiect prin care va fi finalizată extinderea rețelei de canalizare, pentru a acoperi toată comuna, așteaptă să fie aprobat și finanțat prin același program național de investiții.
“Odată finalizate aceste investiții, comuna Berchișești va fi racordată complet, nu doar la rețeaua de alimentare cu apă (situație rezolvată de ani buni), ci și la cea de canalizare.
Dezvoltarea localității condusă de Violeta Țăran e vizibilă pentru toți cei care cunosc această comună, de la modernizare de drumuri, la investiții importante în învățământ, cultură și sport, dar și în extinderea utilităților de la un capăt la celălalt al comunei”, a declarat Gheorghe Șoldan. El a ținut să precizeze că Violeta Țăran este un primar model și că se bucură că face parte din echipa PSD.

Recomandări

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești