Deputatul PSD Eugen Bejinariu îi acuză pe liberali de minciună, rea-credință și tupeu



Deputatul PSD Eugen Bejinariu
Deputatul PSD Eugen Bejinariu

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu acuză guvernul liberal că, în locul măsurilor promise pentru susținerea economiei și a soluțiilor „care vor scoate România din prăpastia crizei”, vine în fața populației cu „zgomot de campanie electorală și declarații belicoase”.
„Ne-au oferit doar vorbe! Minciuni! Amăgiri! O vreme am crezut cu toții că liberalii dau dovadă doar de neștiință, dar ei dovedesc, în fapt, rea-credință, premeditare și tupeu consecvent de a ne convinge că realitatea noastră este alta decât cea pe care o trăim”, a transmis deputatul, printr-un comunicat de presă.
Eugen Bejinariu afirmă că ministrul liberal al Finanțelor a împrumutat România într-un an „mai mult decât toate guvernele în 20 de ani”, „îngropând țara în datorii pe care nici copiii copiilor noștri nu vor izbuti să le plătească”. „În tot acest timp ne-au păcălit cu cifre ca la „alba-neagra”, povestindu-ne despre situația „roz” a economiei românești, în comparație cu celelalte țări europene. Ne-au mințit un an despre deficit minimal și despre revenirea în „V” a economiei, pozând (și la propriu prea des) în campioni europeni ai priceperii de a administra o țară”, a spus deputatul. Însă, potrivit acestuia, între timp a apărut „dușul rece al cifrelor oficiale Eurostat”, care arată că România suferă a doua cea mai mare prăbușire a economiei din Europa. „Suntem pe podiumul celor mai prost guvernate țări ale continentului nostru. Nici vorbă de curbă abruptă a revenirii economice, dimpotrivă, ne afundăm în prăpastia din care toate celelalte țări au știut sa iasă. Economia românească a scăzut cu 6%. Țări la care ne uitam cu îngrijorare, care au agonizat luni de zile, au lideri competenți care s-au îngrijit de economie și de oameni, au aplicat soluții eficiente și astfel observăm, tot din cifre oficiale, că economia Poloniei a scăzut cu doar 2%, economia Ungariei a scăzut cu doar 4,7%, economia Italiei a scăzut cu doar 4,7%, a Bulgariei cu doar 5,2%, a Slovaciei cu doar 2,2% și radiografia neputinței romanești se vede cu fiecare exemplu al celorlalte țări europene”, a declarat parlamentarul social -democrat.
În acest context, el afirmă că „tupeul nemărginit cu care guvernanții noștri mistifică realitatea este dublat de un cinism năucitor”. „Felul triumfalist în care vorbesc despre realizările lor, în contradicție flagrantă cu agonia pe care o trăim, îi face nu doar iresponsabili și inadecvați la conducerea țării, ci complet indezirabili. Votul oamenilor in 6 decembrie trebuie să înlăture năpasta liberală care a acaparat România în vreme de criză”, a mai spus deputatul Eugen Bejinariu.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că din cauza greșelilor guvernanților, românii plătesc unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România

Deputatul AUR Petru Negrea atrage asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România
Deputatul AUR Petru Negrea atrage asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan