Deputatul Petru Tărniceru sesizează faptul că infracționalitatea în municipiul Vatra Dornei a crescut



– Parlamentarul sucevean consideră că unul dintre motive este reducerea numărului de jandarmi
Deputatul PSD de Suceava Petru Tărniceru a înaintat zilele trecute o interpelare către ministrul administrațiilor și internelor, Vasile Blaga, prin intermediul căreia sesizează faptul că reducerea numărului de jandarmi din Vatra Dornei a determinat creșterea infracționalității în acest municipiu. Tărniceru spune că pînă în luna mai 2005, în Vatra Dornei a funcționat un detașament cu aproximativ 100 de jandarmi care asigurau liniștea și ordinea publică, însă din „motive necunoscute sau din cauza unei strategii pe care nu o cunoaștem”, în momentul de față ordinea publică mai este asigurată de 15 jandarmi. „De la Suceava și pînă la Vatra Dornei sînt 110 km, suprafață în care intervenția jandarmeriei nu se poate desfășura în timp util. Vatra Dornei este o stațiune balneo-climaterică vizitată anual de zeci de mii de turiști și nu este normal ca prezența jandarmeriei să fie atît de redusă”, a spus Tărniceru. El a mai precizat că începînd cu luna mai 2005, de cînd a fost redus numărul de jandarmi, starea de infracționalitate din Vatra Dornei a crescut și „este evident că această problemă este foarte serioasă și necesită soluții urgente”.