Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu le ia apărarea profesorilor care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Într-o interpelare adresată ministrului Muncii, Maria Câmpeanu, deputatul sucevean arată că mai mulți profesori pensionari din județul Suceava i-au sesizat faptul că după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe sunt dezavantajate deoarece în cazul lor nu se respectă principiul contributivității, iar pensiile lor sunt și vor fi mai mici decât ale colegilor care s-au pensionat înainte de 2009 sau care se vor pensiona după 2016.
Sanda-Maria Ardeleanu a precizat că aceste cadre didactice din județul Suceava s-au adresat, în repetate rânduri, Instituției Avocatului Poporului, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, contestând și în justiție actul normativ în cauză.