Deputatul Mircea Irimescu, ales în Parlamentul României la alegerile din 2008 în colegiul Rădăuți, s-a înscris în PNL Suceava. Anunțul a fost făcut de liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, care a precizat că Mircea Irimescu a fost primit în partid în cadrul ședinței Delegației Permanente a PNL Suceava, care a avut loc sâmbăta trecută, în sala mică a Casei de Cultură din Suceava. Reamintim că Mircea Irimescu a fost membru al PNȚ-CD și a fost ales deputat din partea PNL, în urma unui protocol încheiat între cele două partide. Alexandru Băișanu a mai precizat că în cadrul Delegației Permanente a PNL Suceava a fost anunțată revenirea în acest partid a fostului deputat Mihai Sandu Capră. Acesta a demisionat din rândul liberalilor în anul 2008, după ce a fost votat de Parlamentul României într-un post de consilier de conturi la Curtea de Conturi a României.
„Venirea celor doi în PNL este un câștig pentru Organizația Județeană, mai ales că atât Mircea Irimescu, cât și Mihai Sandu Capră sunt posibili viitori candidați fie la alegerile locale, fie la cele parlamentare, de anul viitor”, a spus Alexandru Băișanu, care a mai declarat că „prin venirea lor în PNL se demonstrează faptul că nu toți deputații PNL sunt trădători și că mai există și oameni de caracter, care vin să sprijine democrația și opoziția”.
Pe de altă parte, Băișanu a declarat că membrii Delegație Permanente a PNL Suceava au stabilit că un număr de 30 de candidați pentru funcțiile de primar de la alegerile de anul viitor vor intra în lupta electorală fie sprijiniți de USL, fie numai de PNL. „Dacă vom ajunge la o înțelegere cu PSD și PC în cazul celor 30 de candidați, atunci ei vor fi sprijiniți de USL. În caz contrar, în localitățile unde nu vom ajunge la o înțelegere, vom merge separat în alegeri cu acei candidați pe care i-am desemnat noi, deoarece considerăm că au șanse reale de câștig”, a spus liderul PNL Suceava. Băișanu a spus că PNL Suceava nu va renunța la nici una dintre cele 30 de candidaturi, precizând că PSD și PC au la dispoziție celelalte localități ale județului pentru a-și desemna candidații.




