Deputatul sucevean Mircea Grosaru, membru în conducerea interimară a Organizației Județene a PNL Suceava, a declarat, într-o conferință de presă, că primarii liberali despre care liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat că sunt simpatizanți ai acestui partid rămân în continuare membri ai PNL.
Grosaru a spus că primarii în cauză, din Cornu Luncii, Crucea și Horodniceni, nu ar fi afirmat niciodată singuri că simpatizează cu PD-L, acest lucru fiind anunțat doar de către Gheorghe Flutur.
„Și eu pot să spun că sunt un simpatizant al PD-L, pentru că sunt liberal convins. Dar sunt simpatizant doar pe jumătate. Adică simpatizez doar „L-ul” din PD-L. Și simpatizez cu toți liberalii din PD-L care se vor întoarce în PNL”, a declarat Mircea Grosaru.