Deputatul liberal din colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Radu Surugiu, a preluat conducerea interimară a Organizației Municipale a PNL din Piatra Neamț. Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, Radu Surugiu a spus că acest lucru presupune că va coordona activitatea filialei PNL din Piatra Neamț, precum și campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Radu Surugiu a fost anunțat drept președinte al PNL Piatra Neamț de către noul președinte interimar al liberalilor din județul Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc.
Surugiu ne-a declarat în cursul zilei de ieri că preluarea în coordonare a filialei PNL din Piatra Neamț nu înseamnă că va înceta să mai activeze în colegiul din județul Suceava în care a fost ales deputat. „Voi coordona activitatea și campania electorală a PNL din municipiul Piatra Neamț cel puțin până la sfârșitul acestui an. Și am fost numit în această nouă funcție pentru a-l ajuta pe noul lider județean, deoarece cunosc această zonă. Și vreau să precizez că îmi voi continua activitatea în colegiul meu. Sunt tânăr și cred că am suficientă energie pentru cele două activități”, a precizat deputatul sucevean. Radu Surugiu este la primul mandat de deputat în Parlamentul României.
Funcție
Deputatul liberal de Suceava Radu Surugiu a preluat conducerea interimară a filialei PNL din Piatra Neamț
