Primăriile conduse de primari PSD din Colegiul uninominal nr.5 Dolhasca au mari dificultăți financiare, fiind în pericol de a se închide, a declarat deputatul PSD din acest colegiu, Ioan Stan.
Stan a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că dintre cele 11 primării din colegiul său, zece se confruntă cu o acută lipsă de fonduri și de la 1 octombrie nu mai au bani pentru a funcționa.
„Majoritatea primăriilor cu primari PSD din colegiul meu vor trage obloanele la 1 octombrie. Nu au un ban de salarii, nu au un ban pentru iluminatul public, care deja este oprit deoarece nu a fost achitat de câteva luni, nu au bani pentru însoțitorii persoanelor cu handicap și pentru lemne pentru școli”, a arătat deputatul.
Pe lângă asta, parlamentarul social-democrat acuză Inspectoratul Școlar Județean că „s-a spălat pe mâini” după ce a decis închiderea unor școli și a lăsat problema mijlocului de transport a elevilor din satele rămase fără unitățile de învățământ pe umerii administrațiilor locale, care nu au capacitatea financiară de a cumpăra o mașină cu care să aducă elevii la ore.
„Elevii trebuie transportați și la 10 km distanță, iar primăriile nu au bani pentru cumpărarea unei mașini și nici pentru motorină. De la 1 octombrie, va rămâne în primării doar ofițerul de stare civilă, care să înregistreze nunțile și decesele din comună”, a afirmat Stan.
Rectificarea bugetară negativă duce primăriile în faliment, consideră Stan
Parlamentarul PSD a solicitat administrației fiscale locale să renunțe la a aplica rectificarea bugetară în minus la primăriile care au deja probleme financiare.
„Oricum, comunele cu primari PSD au primit la precedentele rectificări de zece ori mai puțini bani. Dacă acum nu se renunță la rectificarea negativă, vom asista la falimentul primăriilor. Din 11 primării din zona mea, zece sunt în faliment, doar Mălini are bani”, a mai spus deputatul.
Deși Stan a făcut referire doar la administrațiile PSD din Colegiul uninominal nr.5, a apreciat că în tot județul Suceava situația financiară a localităților cu primari PSD nu este mai roz.
Spectrul falimentului
Deputatul Ioan Stan anunță că, la 1 octombrie, zece primării „trag obloanele”
