Public

Deputatul Ioan Marocico solicită demisia președintelui Uniunii Ucrainenilor din România



Ioan Marocico: „Eu nu-l mai recunosc drept președinte al Uniunii Ucrainenilor din România”
Ioan Marocico: „Eu nu-l mai recunosc drept președinte al Uniunii Ucrainenilor din România”

Deputatul Ioan Marocico solicită public demisia președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, Ștefan Buciuta. Această cerere vine în contextul în care Ștefan Buciuta, fost deputat din partea minorității ucrainene în Parlamentul României, a fost condamnat definitiv, la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.
„Eu nu-l mai recunosc drept președinte al Uniunii Ucrainenilor din România. De asemenea, îi atrag atenția că toate documentele pe care le-a semnat în această calitate după data de 9 martie, când instanța s-a pronunțat definitiv în ceea ce-l privește, sunt nule de drept. În acest moment, Ștefan Buciuta aduce o atingere gravă imaginii întregii comunități ucrainene din România”, a declarat Ioan Marocico.
Actualul deputat din partea minorității ucrainene cere respectarea statutului Uniunii Ucrainenilor din România, care la articolul 24 prevede că în cazul unei condamnări definitive prerogativele președintelui trebuie preluate de către unul dintre prim-vicepreședinții organizației până la convocarea unui Congres extraordinar.
„În acest context, plecând de la necesitatea clară de delimitare a faptelor săvârșite de Ștefan Buciuta în raport cu activitatea și imaginea întregii comunități de ucraineni, solicit demisia domniei sale din funcția de președinte al Uniunii Ucrainenilor din România. Consider că la nivelul decizional al Uniunii Ucrainenilor din România se impune, în circumstanțele actuale, proiectarea unui plan coerent de acțiuni prin care să se promoveze, în continuare, buna imagine a comunității noastre”, a menționat Ioan Marocico.
Președintele UUR Ștefan Buciuta a fost condamnat de instanța supremă după ce inspectorii Agenției Naționale de Integritate au constatat că a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată, în perioada 15 decembrie 2008 – 14 septembrie 2012, în funcția de expert în cadrul biroului său parlamentar, în Circumscripția electorală nr. 27 Maramureș – Colegiul uninominal nr. 7.
Prin angajarea la biroul parlamentar, fiica lui Ștefan Buciuta a încasat venituri salariale de 59.499 de lei.



Recomandări

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți
Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Ioan Balan îi solicită ministrului agriculturii măsuri ferme pentru stabilizarea prețurilor la îngrășămintele chimice utilizate în agricultură