Solicitare

Deputatul Ioan Balan vrea să afle care este valoarea restanțelor acumulate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan și-a exprimat îngrijorarea vizavi de modul în care se asigură finanțarea proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit datelor oficiale, prin intermediul acestui program, la nivelul județului Suceava au fost aprobate 267 de proiecte, cu o valoare totală de peste 927,05 milioane de lei.
„Ritmul lucrărilor nu a fost susținut și de ritmul finanțărilor care ar fi trebuit asigurate de Guvern, atât cu ocazia rectificării bugetare din luna august, cât și ulterior. Având în vedere această situație, precum și situația extrem de dificilă de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și întârzierile la plată pentru proiectele derulate prin PNDL, aș dori să știu care era, la data de 4 noiembrie 2019, valoarea restanțelor acumulate în cadrul acestui program”, este întrebarea adresată de parlamentarul sucevean ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.
Proiectele aprobate pentru finanțare prin PNDL privesc diferite priorități ale comunităților locale: modernizarea și reabilitarea unităților școlare, extinderea rețelelor de utilități, reabilitarea drumurilor și podurilor de interes local etc.
„În condițiile în care unitățile administrativ-teritoriale au fost foarte puternic afectate financiar prin deciziile ultimelor trei guverne, singura speranță pentru realizarea unor proiecte de investiții care să conducă la modernizarea satelor și orașelor a rămas în derularea corectă a proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, crede Ioan Balan.
„În condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice a anunțat posibilitatea adoptării celei de-a doua rectificări bugetare pentru anul 2019 în jurul datei de 28 noiembrie, vă rog să-i liniștiți pe beneficiari și să anunțați când credeți că se vor putea debloca următoarele plăți pentru proiectele finanțate prin PNDL”, i-a mai cerut deputatul liberal ministrului Ion Ștefan.

Recomandări

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava