Deputatul Ioan Balan spune că Autostrada Moldovei este meritul exclusiv al PNL



Deputatul Ioan Balan
Deputatul Ioan Balan

Deputatul Ioan Balan spune că Autostrada Moldovei, unul dintre proiectele majore de infrastructură, este 100% meritul PNL, demarat în perioada în care ministru al Transporturilor a fost Lucian Bode. ”Faptul că în această vară unele loturi din autostrada Moldovei au fost atribuite constructorilor este rezultatul muncii și a pregătirilor anterioare a proiectului celei mai așteptate autostrăzi din România. De asemenea, faptul că acest proiect se va realiza din fonduri europene nerambursabile pe care putem să-i accesăm de la Uniunea Europeană este tot rodul muncii miniștrilor PNL, care au confirmat prin fapte că Autostrada Moldovei se poate face din fonduri europene și nu din banii românilor, de la bugetul național, așa cum propuneau alții”, a arătat Ioan Balan. Parlamentarul sucevean mai este de părere că falsa dispută declanșată de unii politicieni nu își are rostul atâta vreme cât românii așteaptă ca lucrările să avanseze, banii nerambursabili de la Uniunea Europeană să fie utilizați până la ultimul euro și prima autostradă din Moldova să pună capăt izolării și subdezvoltării întregii regiuni.
”Vizita prim-ministrului Nicolae Ciucă la Suceava și îndemnurile domniei sale ca toate autoritățile centrale responsabile cu realizarea acestui proiect să depună toate eforturile pentru ca pe toate tronsoanele autostrăzii A7 să se lucreze zi și noapte cred că este cel mai important obiectiv. Trecem printr-o perioadă deosebit de favorabilă pentru construcția de autostrăzi și căi ferate, avem resursele financiare asigurate, dar și termene foarte scurte. Am încredere că alături de partenerii din actuala coaliție de guvernare vom aduce infrastructura modernă de transporturi până în Bucovina, căci românii așteaptă fapte și rezultate, fiind sătui de dispute inutile”, a mai spus Ioan Balan.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028
Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina