Opinie

Deputatul Ioan Balan militează pentru pensii și salarii echitabile

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul liberal Ioan Balan spune că fondurile europene nerambursabile de care beneficiază România reprezintă o oportunitate istorică pentru dezvoltarea țării. În acest fel, toate proiectele amânate în trecut din lipsă de finanțare vor putea să fie realizate.
”Autostrăzi, școli, spitale, agricultură, mediu de afaceri sau sistem energetic sunt domeniile care pot beneficia din plin de investiții și modernizare, într-un termen foarte scurt. Cu toate acestea, românii trebuie să știe că finanțările europene nerambursabile sunt condiționate de ritmul și calitatea reformelor pe care România și-a asumat că le va realiza. Un sistem de pensii nou, care să elimine orice fel de inechitate între românii care au muncit la fel și au astăzi pensii diferite, este așteptat să intre în dezbaterea Parlamentului. O salarizare echitabilă în sistemul public, care să îndrepte orice nedreptate din actuala lege a salarizării, este de asemenea o reformă așteptată de peste 1,2 milioane de angajați din sectorul bugetar. Investițiile în școli și spitale, în drumuri, poduri și alte elemente de infrastructură, în digitalizarea instituțiilor publice trebuie să înceapă cât mai repede, pentru ca acestea să se poată finaliza înainte de anul 2027”, este de părere Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean spune că perioada pe care o traversăm este deosebit de dificilă, generată în mare parte și de agresiunea Rusiei asupra poporului ucrainean. În ciuda acestor probleme de necontestat, crede Ioan Balan, partidele politice din România sunt obligate să ia cele mai înțelepte decizii, astfel încât problemele legate de refugiați, cât și obiectivele de dezvoltare ale țării să poată fi rezolvate.
”Partidul Național Liberal a susținut și susține că ritmul realizării reformelor trebuie accelerat, iar alocările pentru investiții publice să crească de la un an la altul. Cine crede că fără reforme și fără investiții publice vom avea un standard de viață mai bun se înșală. Cine spune că fără reforme și investiții încrederea românilor în autoritățile statului va crește se înșală amarnic. Cine crede că Uniunea Europeană ne oferă o finanțare istorică pentru a-i duce pe români în rândul țărilor dezvoltate, fără să facem reforme și investiții, va avea o surpriză neplăcută. Eu, personal, am încredere că actuala coaliție de guvernare va reuși, în timpul scurt pe care îl avem la dispoziție, să realizăm reforme în toate marile sisteme publice și să construim toate obiectivele de investiții pe care le așteptăm de ani de zile”, a concluzionat Ioan Balan.

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu