Punct de vedere

Deputatul Ioan Balan îl ia peste picior pe senatorul Ioan Stan și îi transmite un banc cu un președinte de CAP



Deputatul de Suceava Ioan Balan
Deputatul de Suceava Ioan Balan

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, i-a răspuns liderului PSD Suceava, Ioan Stan, care a luat în derâdere rezultatele vizitei în SUA a președintelui Klaus Iohannis, dar care a apreciat și ca „răsuflate” declarațiile făcute de Ioan Balan într-o conferință de presă.
Ioan Balan a spus că dacă nu ar ști că Ioan Stan este președinte al PSD Suceava, ar putea spune despre el că e „chiar hâtru”.
„Mi-am adus aminte de celebrul banc cu președinții de CAP care, la o știre cu un președinte al SUA, asimilau funcția de președinte de CAP cu cea de președinte al SUA”, a spus Balan.
El a arătat că Ioan Stan ar fi credibil în criticile la adresa vizitei lui Klaus Iohannis în SUA, dacă ar fi făcut-o și la vizita lui Liviu Dragnea.
„Mă întreb ce ar fi putut spune despre această vizită altceva decât cât de greu i-a fost fotografului să-i surprindă în aceeași fotografie pe Liviu Dragnea și pe președintele Trump în celebra întâlnire de 9 secunde”, a adăugat Ioan Balan.
În ceea ce privește temele pe care el le-a abordat în conferința de presă și care ar fi „răsuflate”, deputatul liberal sucevean Ioan Balan a declarat că recunoaște că vorbește de foarte mult timp atât de nevoia de soluționare a problemelor generate în zeci de localități sucevene de catastrofalul proiect „Utilități și Mediu”, dar și că de șoseaua de centură a Sucevei vorbește de șapte ani.
„Aceste teme, deși par răsuflate pentru liderul sucevean al PSD, sunt mereu actuale pentru locuitorii județului Suceava, și asta din cauza incapacității PSD de a dezvolta județul Suceava”, a conchis Ioan Balan.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului