Comunicat

Deputatul Ioan Balan îl critică în termeni duri pe liderul PSD Suceava

Deputatul PNL Ioan Balan
Deputatul PNL Ioan Balan

”Liderul PSD Suceava ne îndeamnă pe noi, politicienii, să facem politică. Uită că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este și prim-vicepreședinte la nivel național și chiar unul dintre cei care participă constant, în mod responsabil, în calitate de coechipier, la ședințele coaliției guvernamentale! Nici nu se pune problema legitimității. Președintele Gheorghe Flutur este îndreptățit, din toate punctele de vedere, să facă și politică la nivel național, și politică la nivel județean, și administrație așa cum a făcut și planul de guvernare al coaliției!
Îl văd pe liderul PSD cum iese, sporadic, cu comunicate. Uneori scrise de la București, uneori pe la Fălticeni. Comunicate unde mai inserează și domnia sa câte un gând sau o idee personală. Cuprins de emoțiile și nostalgiile de tătuc ajuns la senectute, a simțit, brusc, nevoia să ia apărarea colegului său de partid.
În afară de aceste comunicate sforăitoare, politicianiste, demagogice și golite total de conținut, dumnealui nu se poate lăuda cu vreun proiect reușit vreodată. Prin aceste metode încearcă să se agațe de fiecare proiect al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Încearcă să minimalizeze proiectele importante la care și-a adus contribuția, încă de la început, Gheorghe Flutur. Obiceiul acesta copilăresc de a se fotografia cu unii miniștri PSD de la guvernare este singurul argument vizibil. În felul acesta el încearcă să transfere puțină notorietate și pe chipul său și, prin acest truc, să creeze imaginea de participant la aceste mari proiecte județene!
Ca politician bătrân în politică, mă miră că nu știe că atunci când două partide sunt la guvernare nu este productiv să se atace între ele. Pentru niciunul dintre ele. Văd că cel mai dureros pentru cei de la PSD, acum când aceasta a devenit o certitudine, este paternitatea acestei autostrăzi A7 Pașcani- Suceava- Siret. Iar pentru această investiție și realizare istorică sunt dispuși să se ridiculizeze fără frontiere ca să-l scoată pe Gheorghe Flutur din ecuație. Iar această prestidigitație politică este cea mai rușinoasă posibil. Și știe toată Moldova că PSD atât a putut; A7 până la Pașcani și punct.
Pun pe seama căldurii fierbințeala doctrinară, scăpată de sub control, din PSD din acest moment. Sunt sigur că mai important pentru colegii noștri de coaliție ar fi să găsească acele resurse care să facă viața mai ușoară, dacă nu chiar mai bună, pentru români – suceveni!”
Deputatul Ioan Balan

Recomandări

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD