Informații utile

Deputatul Ioan Balan îi cere ministrului Educației informații despre rețeaua școlară din județul Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Educației, Ligia Deca, căruia îi solicită informații cu privire la rețeaua școlară din județul Suceava în anul școlar 2023/2024. Parlamentarul sucevean spune că, potrivit datelor provizorii comunicate la finalul anului trecut de către Institutul Național de Statistică privind Recensământul populației și locuințelor (runda 2021), județul Suceava este printre puținele județe din România care au înregistrat o creștere a populației rezidente, după foarte mulți ani de declin demografic.
”Chiar dacă populația județului este una dintre cele mai tinere din țară, populația cu vârstă școlară este mult inferioară anilor precedenți, acest lucru având un impact direct asupra rețelei de unități școlare din județ, în special în mediul rural. Așa cum bine cunoașteți, condițiile de relief din județul Suceava impun menținerea și funcționarea unităților de învățământ cât mai aproape de domiciliul copiilor, pentru a se evita deplasarea pe distanțe lungi și abandonul școlar timpuriu”, a arătat Ioan Balan.
În acest context, deputatul liberal vrea să știe dacă, la nivelul județului Suceava, începând cu anul școlar 2023/2024 vor exista unități de învățământ care vor intra în restrângere de activitate. Dacă răspunsul este afirmativ, Ioan Balan vrea o situație care să reflecte numărul de clase/unitățile de învățământ afectate, localitățile în care funcționează acestea și numărul de norme didactice afectate. Un alt aspect pe care deputatul liberal îl dorește clarificat este legat de câte cadre didactice titulare din județul Suceava și câte cadre didactice cu statut de suplinitor au desfășurat activități didactice în anul școlar 2022/2023.
”Câte cadre didactice titulare din județul Suceava au solicitat pensionarea pentru limităde vârstă, începând cu luna septembrie 2023? Ce măsuri aveți în vedere astfel încât, la examenul de titularizare din vara acestui an, săfie stimulați săparticipe cei mai performanți absolvenți ai facultăților, pentru a urma o carieră didactică în învățământul preuniversitar, în special în mediul rural?”, sunt alte două întrebări adresate ministrului Ligia Deca.

Recomandări

Program de formare a cadrelor didactice debutante din învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Suceava

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

179 de școli au trecut la catalogul electronic. Suceava, pe locul II la nivel național, după București

Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor