Prioritate

Deputatul Ioan Balan crede că România trebuie să profite la maxim de potențialul agricol existent

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că România trebuie să profite la maxim de potențialul agricol pe care îl are, mai ales în condițiile anunțatei crize alimentare care se profilează la orizont.
”Chiar dacă traversăm una dintre cele mai severe crize sanitare din istorie, iar atenția noastră este centrată pe asigurarea sănătății oamenilor, tot mai multe organisme internaționale atrag atenția guvernelor naționale asupra riscurilor privind declanșarea unei potențiale crize alimentare, în viitorul apropiat. Știm cu toții că acest lucru înseamnă că producția nu va face față cererii mari, iar consecința se va reflecta în scumpiri accentuate. Astfel, tot mai mulți oameni cu venituri reduse vor fi puternic afectați, nu de lipsa alimentelor, ci de faptul că nu-și vor permite să cumpere alimentele esențiale, zi de zi”, a arătat Ioan Balan.
Pentru a preîntâmpina aceste probleme, parlamentarul sucevean este de părere că zecile de miliarde de euro care vor intra în țara noastră în perioada următoare trebuie să meargă prioritar către investiții utile în sectorul agricol.
”Irigații moderne, depozite pentru produsele agricole românești, drumuri de exploatare agricolă moderne, utilaje noi și structuri de procesare în mediul rural ne pot asigura că populația României nu va duce niciodată lipsă de alimente și că prețul acestora va fi accesibil pentru toți. Am încredere că viitorul guvern va înțelege necesitatea sprijinirii investițiilor în sectorul agricol pe termen scurt și mediu, că va susține fermierii cu toată forța, iar că la finalul acestui interval financiar plin de oportunități, România va recâștiga rolul bine meritat de forță agricolă europeană”, a menționat Ioan Balan.
Deputatul liberal a precizat că solul este unul dintre cele mai roditoare din Europa, creșterea animalelor se poate face în condiții optime, iar acvacultura este propice, grație resurselor de apă cu care este înzestrată țara noastră.
”Natura ne-a oferit toate condițiile, rămânând ca noi să avem dorința și priceperea să punem în valoare acest potențial. Nu putem să nu recunoaștem eforturile deosebite pe care le fac fermierii români ca să obțină producții mai mari, de la un an la altul, și de o calitate tot mai bună. Cu toate acestea, fără ajutorul statului român, nu vor reuși să reziste în fața concurenței dure făcută de sistemele agricole dezvoltate din alte state europene”, a mai spus Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean a comparat sprijinul de peste 80 de miliarde de euro care va veni de la Uniunea Europeană drept ”un nou Plan Marshall”, care a adus dezvoltarea și prosperitatea în Europa Occidentală, sprijin pe care România trebuie să îl acceseze cât mai eficient.

Recomandări

Deputatul PNL Ioan Balan solicită clarificări de la ministrul Energiei privind tarifele la electricitate și distribuirea tichetelor pentru energie

Deputatul AUR Petru Negrea solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România
Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Primarul din Cacica, Dinu Ciuc, vrea să readucă balneația în centrul dezvoltării comunei: „Avem un potențial terapeutic care nu trebuie ignorat”

Ioan Balan anunță că Executivul pregătește al treilea pachet de sprijin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din județele Suceava și Neamț