Opinie

Deputatul Ioan Balan acuză actuala guvernare pentru lipsa investițiilor în Regiunea Moldovei și a Bucovinei

Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan
Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, a fost luat la întrebări de către deputatul liberal de Suceava Ioan Balan. Acesta și-a exprimat nemulțumirea vizavi de lipsa de implicare a celor care au gestionat acest minister în ceea ce privește investițiile în Regiunea Moldovei și a Bucovinei.
„Majoritatea regiunilor de dezvoltare din România au beneficiat de avantajele competitive ale alocării unor investiții străine importante, care au generat zeci de mii de locuri de muncă bine plătite, atât direct, cât și pe orizontală și au produs venituri suplimentare la bugetele administrației publice locale. Renault la Pitești, Ford la Craiova, Daimler la Sebeș, și lista poate continua, reprezintă numai câteva exemple de investiții străine directe, care au generat dezvoltarea zonelor în care s-au localizat. Predecesorii dumneavoastră la acest portofoliu au promis constant că în Regiunea Moldovei și a Bucovinei se vor instala investitori europeni sau americani de mari dimensiuni, care vor genera o explozie a Produsului Intern Brut local. Vrând să dea o notă de confidențialitate, foștii miniștri ai Mediului de Afaceri s-au prefăcut că nu pot da mai multe detalii despre investiții, căci până nu se încheie negocierile nu se poate face public nici un detaliu. Evident că toate au fost doar minciuni bine șlefuite, iar investițiile industriale în cea mai săracă regiune a Uniunii Europene nu au apărut nici până astăzi”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean spune că actualul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat nici măcar nu s-a mai chinuit să promită ceva. Dimpotrivă, și o parte dintre investitorii români din zona noastră și-au relocat afacerile către zone cu infrastructură modernă de transport și comunicații.
În acest context, Ioan Balan îi cere explicații ministrului Ștefan Radu Oprea. Mai exact, deputatul liberal vrea să afle numele unui singur investitor străin de mari dimensiuni care s-a instalat în Regiunea de Nord-Est a României, în ultimii doi ani, ca urmare a acțiunilor și negocierilor directe ale Guvernului și care a generat minimum 500 de locuri de muncă și investiții reale de cel puțin 50 de milioane de euro.
„Vă solicit ca, în baza obiectivelor asumate prin programul de guvernare, să precizați ce măsuri întreprindeți în următorul an pentru «reindustrializarea» Moldovei și Bucovinei, în condițiile în care este provincia istorică cu cea mai slabă dezvoltare industrială din țară și cu cel mai mic PIB/locuitor. Vă solicit să precizați cu câți investitori străini de mari dimensiuni vă aflați în discuții directe pentru a demara investiții industriale de mari dimensiuni în Regiunea de Nord-Est și care este stadiul negocierilor. Vă solicit să oferiți măcar numele unui singur investitor de mari dimensiuni, care va investi masiv în această regiune, în următoarele 6-12 luni”, sunt cererile înaintate de Ioan Balan.

Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Gheorghe Șoldan și președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, au discutat despre posibilitatea atragerii mai multor investiții germane în județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit miercuri cu președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu