Ghinion

Deputatul Grosaru, jefuit în camera de hotel



Deputatul Grosaru, jefuit în camera de hotel
Deputatul Grosaru, jefuit în camera de hotel

– Parlamentarului minorității italiene i-au fost furate bijuterii în valoare de 60 de milioane de lei vechi
Reprezentantul minorității italiene în Parlamentul României, deputatul de Suceava Mircea Grosaru, a fost jefuit în apartamentul său de la hotelul „Centre Ville” situat în spatele hotelului „București” din Capitală. Evenimentul s-a petrecut marți, 10 octombrie, parlamentarului sucevean fiindu-i furate bijuterii în valoare de 60 de milioane de lei vechi, reprezentând lănțișoare, inele, cercei, medalioane, brățări, perle albe. Grosaru a depus o plângere la secția trei de Poliție, iar în prezent oamenii legii au declanșat cercetări pentru identificarea hoților. Grosaru crede că cercul suspecților este foarte redus și consideră că ar putea fi cineva din interiorul hotelului, ținând cont de faptul că în apartament s-a intrat cu chei potrivite. „Nu aș fi făcut atâta tam tam cu poliție și toate cele, dacă nu aș fi fost jefuit în două etape. Prima dată s-a petrecut marți dimineață, când mi-au furat o brățară, un cercel, câteva inele și un lănțișor. Am făcut o plângere la conducerea hotelului, iar marți seară mi-a dispărut și borseta cu celelalte bijuterii care mai erau acolo, niște lănțișoare, inele, cercei, medalioane, perle. Așa că am fost nevoit să sesizez Poliția”, a declarat deputatul al minorității italiene.



Recomandări