Deputatul Ghervazen Longher a fost ales sâmbătă să conducă pentru următorii patru ani destinele Uniunii Polonezilor din România.
Alegerile au avut loc în cadrul celui de-al VIII-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România, iar Ghervazen Longher a primit 146 de voturi favorabile din totalul celor 150 de delegați din cele 14 organizații locale. Ghervazen Longher este la al patrulea mandat în fruntea Uniunii Polonezilor din România și speră ca în următorii patru ani să ducă la bun sfârșit un număr cât mai mare de proiecte care vizează această comunitate.
Tot cu ocazia acestui eveniment au fost alegeri și pentru celelalte structuri de conducere. Funcțiile de vicepreședinți vor fi ocupate de Bogdan Polipciuc și Cazimir Longher, secretar va fi Janina Bivol, iar trezorier a fost ales Anton Perlanovschi. În cadrul Congresului s-a stabilit și noua Comisie de Judecată Colegială, care va fi formată din Cazimir Metec, Tadeus Milescu și Gabriel Climowicz, precum și Comisa de Cenzori, din care vor face parte Cazimir Scepanschi, Rozalia Bucevschi și Iosif Tunea.
Prezent la acest eveniment, Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la București, a dat citire unei scrisori din partea președintelui Poloniei.
Printre participanți s-au numărat președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, dar și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Trebuie remarcată și prezența președintelui Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, Boreslaw Ștefan Petrașuc, și a preoților din decanatul de Bucovina, în frunte cu parohul și decanul Iosif Păuleț.
“Am convenit cu toții să continuăm proiectele demarate în localitățile în care trăiesc etnici polonezi, dar și să demarăm altele noi. Este responsabilitatea noastră să venim în sprijinul membrilor comunității și de aceea orice propunere este binevenită”, a declarat deputatul Ghervazen Longher.
Alegeri
Deputatul Ghervazen Longher, la al patrulea mandat în fruntea Uniunii Polonezilor din România
