Mesaj

Deputatul Gheorghiu felicită militarii de Ziua Armatei Române



Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a transmis, ieri, un mesaj către militarii români, cu ocazia Zilei Armatei. Deputatul a arătat semnificația acestei zile, legată de eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația horthystă, în data de 25 octombrie 1944, în urma bătăliei de la Carei. „Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. În 25 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940. Astfel, generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Tot în 25 octombrie 1944, trupele românești au trecut în Ungaria, după cum menționa generalul Gheorghe Avramescu într-un ordin de zi”, a subliniat deputatul.
Totodată, Bogdan Gheorghiu a evidențiat că în prezent armata română este „unul din pilonii de bază ai NATO, prin participarea la misiuni internaționale ce au crescut capacitatea operațională a militarilor români” și „drept dovadă a abilităților deosebite demonstrate în teatrele de operații militare de către ofițerii și subofițerii români stă Centrul de excelență NATO în domeniul HUMINT, deschis la Oradea în martie 2010, situat printre primele trei cele mai performante astfel de centre acreditate de NATO”.
”Armata română este garantul independenței, integrității și suveranității României, precum și cea mai respectată instituție a statului român”, a mai spus deputatul liberal.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere ministrului Educației să spună ce soluții are pentru creșterea calității învățământului românesc

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”