Deputatul Gheorghe Șoldan susține reducerea taxelor pe muncă „prin impozitarea corectă a marilor companii”

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan

Scăderea taxelor pe muncă este văzută de Partidul Social Democrat ca modalitate de sprijin a salariaților cu venituri mici și mijlocii, „în această perioadă dificilă pentru toți cei care muncesc din greu și contribuie cel mai mult la dezvoltarea economică a României”, a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan. Acesta afirmă că reducerea impozitării muncii se poate face prin aplicarea unei contribuții de solidaritate de 1% din cifra de afaceri asupra marilor companii.
„Este incorect ca efectul crizelor care afectează întreaga țară să fie resimțit doar de cei cu venituri mici, în timp ce companiile care obțin venituri mari și foarte mari își reduc obligațiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor. De aceea, PSD consideră că este obligatoriu ca toate companiile din România să plătească un impozit pe profit echivalent cu 1% din cifra de afaceri”, a declarat Șoldan.
Deputatul social-democrat a afirmat că toate IMM-urile și multe companii mari din România, „care raportează profiturile reale”, plătesc impozite a căror valoare depășește și 3-4% din cifra lor de afaceri, „fără să dea faliment și fără să practice prețuri mai mari”. Gheorghe Șoldan consideră că, în aceste condiții, și marile companii pot să achite un impozit pe profit egal cu 1% din cifra lor de afaceri.
„Este momentul ca toate partidele politice să se hotărască dacă vor să fie alături de angajații cu venituri mici și mijlocii, care contribuie substanțial la creșterea economică, dar care au fost afectați puternic de creșterea prețurilor, în contextul inflaționist global, sau de partea companiilor care folosesc tot felul de artificii pentru a-și maximiza profiturile și a-și reduce obligațiile către stat”, a mai spus deputatul PSD Gheorghe Șoldan.

Recomandări

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu îi solicită premierului măsuri ferme pentru sprijinirea transportatorilor români pe piața UE

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Raitar a deschis un nou magazin, în cartierul Mărășești. Compania din Sasca Mică a ajuns la 43 de magazine la nivel național