Deputatul Florin Popescu: Procurorii m-au anunțat că pun sechestru pe casa mea și pe cea a părinților mei



Deputatul Florin Popescu a declarat marți, la ieșirea de la DNA, că procurorii anticorupție l-au chemat pentru a-i aduce la cunoștință instituirea sechestrului asigurător pe casa lui și pe cea a părinților săi, informează Mediafax.Florin Popescu a fost citată să se prezinte marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetățenilor în campania electorală din iunie 2012. La ieșirea din sediul DNA, Florin Popescu a spus că anchetatorii l-au chemat pentru a-i aduce la cunoștință faptul că s-a instituit sechestru asigurător pe locuința lui dar și pe cea a părinților săi.Popescu a mai spus că urmează să dea o declarație în acest caz, arătând că este la dispoziția anchetatorilor și că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.DNA a cerut avizul Camerei Deputaților pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. „Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA în cerere.



Recomandări

Deputatul USR Daniel Popescu: Drumul USR spre victorie în alegerile europarlamentare a trecut prin Suceava și Bistrița

Deputatul Daniel Popescu alături de liderii USR, într-un turneu electoral în județele Suceava și Bistrița, și membri și simpatizanți ai partidului
Deputatul Daniel Popescu alături de liderii USR, într-un turneu electoral în județele Suceava și Bistrița, și membri și simpatizanți ai partidului