Deputatul Cezar Cioată, președinte interimar al PC Suceava



Deputatul Cezar Cioată, președinte interimar al PC Suceava
Deputatul Cezar Cioată, președinte interimar al PC Suceava

Deputatul Cezar Cioată este, începând de astăzi, noul președinte al Partidului Conservator, filiala Suceava. Acesta a fost numit președinte interimar al formațiunii în cadrul Biroului Politic al Partidului Conservator. Numirea a venit după ce senatorul Mihai Neagu și-a anunțat demisia din partid acum câteva zile. Mihai Neagu deținea funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a Partidului Conservator, precum și cea de secretar al grupului senatorial al PC. La alegerile parlamentare de anul trecut el a fost ales senator în Colegiul Rădăuți, candidând din partea USL.
Noul președinte interimar al PC Suceava, Cezar Cioată, a fost ales deputat la alegerile din decembrie 2012 pe Colegiul de munte Vatra Dornei.