Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea i-a transmis o interpelare ministrului Culturii, András Demeter, prin care îi solicită reluarea de urgență a procedurii de clasare ca monument istoric a Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, precum și identificarea de soluții concrete pentru reabilitarea acesteia.
Petru Negrea a arătat că această clădire, considerată un reper arhitectural, urbanistic și cultural al Sucevei, se află într-o stare avansată de degradare.
„Casa de Cultură a fost finalizată în anul 1969, după planurile renumitului arhitect Nicolae Porumbescu, și este recunoscută drept una dintre cele mai valoroase expresii ale arhitecturii moderniste românești postbelice. Imobilul este menționat în lucrări importante, precum <Istoria arhitecturii în România> a profesorului Gheorghe Curinschi Vorona, și este evidențiat în Planul Urbanistic Zonal al centrului istoric al Sucevei. În anul 2012 a fost declanșată procedura de clasare, însă aceasta a fost ulterior blocată ca urmare a refuzului exprimat de către proprietar, Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România”, a arătat Negrea. El a adăugat că forma actuală a Legii nr. 422/2001 nu prevede expres că refuzul proprietarului poate constitui motiv de neîncepere sau oprire a procedurii de clasare ca monument istoric.
În interpelare, deputatul AUR de Suceava atrage atenția asupra stării critice în care se află clădirea, cu infiltrații masive, fațade deteriorate, tencuieli prăbușite și instalații depășite. Negrea a precizat că sala mare de spectacole, odinioară centrul vieții culturale a municipiului, a fost închisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență din motive de siguranță. Parlamentarul sucevean susține și că inactivitatea autorităților centrale contribuie la o degradare ireversibilă a unui simbol identitar pentru Suceava și cere reluarea urgentă a procedurii de clasare, în paralel cu dispunerea de intervenții de conservare în regim de urgență.
Totodată, Petru Negrea a mai solicitat informații cu privire la evaluările de specialitate realizate în ultimii zece ani, colaborarea dintre Ministerul Culturii și autoritățile locale, precum și programele de finanțare disponibile pentru clădiri cu valoare arhitecturală, aflate în procedură de clasare sau în atenția experților. De asemenea, deputatul Negrea propune și lansarea unui program național dedicat salvării fostelor Case de Cultură ale Sindicatelor, multe dintre ele aflate într-o situație juridică și tehnică similară.
„Ministerul Culturii are nu doar o obligație legală, ci și o responsabilitate morală față de patrimoniul arhitectural al României. Lipsa de implicare sau invocarea unor pretexte birocratice riscă să conducă la pierderea definitivă a unui monument cu valoare istorică, artistică și urbanistică excepțională pentru comunitatea suceveană”, a încheiat Petru Negrea.