Deputatul AUR Petru Negrea solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței rutiere în județul Suceava

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a solicitat luarea de măsuri urgente pentru creșterea siguranței rutiere în județ. Petru Negrea a susținut o declarație politică în Parlament în care a atras atenția că de ani de zile județul Suceava se află pe primul loc în România în ceea ce privește numărul victimelor rutiere. Negrea a amintit că, în anul 2025, nu mai puțin de 88 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din județ, ceea ce înseamnă o medie alarmantă de aproape două decese în fiecare săptămână. „Aceste cifre nu reprezintă simple statistici, ci destine curmate și familii distruse. Cea mai recentă tragedie a avut loc la Pătrăuți, pe DN 2, acolo unde un tir a izbit frontal un autoturism. În urma impactului, o mamă în vârstă de 51 de ani a decedat pe loc, iar fiica ei, în vârstă de 15 ani, s-a stins din viață după câteva zile de luptă în spital. Două generații pierdute pe un drum european care traversează localitatea fără protecție și fără separatoare de sens”, a spus deputatul AUR. El a arătat că dacă ar fi marcate pe o hartă toate punctele negre din județ, de la Poiana Stampei la Pătrăuți și de la Siret la Forăști, ar apărea un tablou sumbru, iar fiecare punct ar reprezenta o cruce la marginea drumului, „o poveste de viață curmată”.

Petru Negrea a atras atenția că România înregistrează peste 77 de decese rutiere la un milion de locuitori, cea mai mare rată a mortalității rutiere din Uniunea Europeană, de aproape două ori mai mare decât media UE. „Țări precum Polonia, Lituania și Cehia au reușit să reducă drastic aceste cifre prin investiții în infrastructură modernă, sisteme inteligente de monitorizare a traficului și instalarea de separatoare de sens pe segmentele periculoase. În schimb, în România, proiectele rutiere promise de ani de zile stagnează: centura ocolitoare a orașului Gura Humorului, centura Fălticeniului, Autostrada A7 – toate au fost amânate în mod repetat de fiecare guvern care a venit la putere”, a transmis Negrea. Deputatul AUR a făcut un apel public către ministrul Transporturilor și prim-ministrul României, solicitând mai multe măsuri urgente, respectiv publicarea hărții oficiale a punctelor negre din județul Suceava, un calendar ferm pentru eliminarea acestora, demararea de urgență a lucrărilor la centurile ocolitoare Gura Humorului și Fălticeni și accelerarea realizării Autostrăzii A7.

Petru Negrea a solicitat și celor de la CNAIR să efectueze audite de siguranță și inspecții riguroase pe toate drumurile intens circulate, instalarea de limitatoare de viteză, radare fixe în zonele cu risc ridicat, sensuri giratorii în intersecțiile periculoase și montarea de separatoare de sens și treceri de pietoni inteligente.

„În paralel, este esențială asigurarea unei prezențe constante și vizibile a poliției rutiere în trafic, pentru a preveni comportamentele periculoase și a restabili sentimentul de siguranță în rândul cetățenilor. Nu putem accepta ca Suceava să rămână județul în care fiecare săptămână aduce noi victime și noi cruci pe marginea drumului. Siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate națională acum, nu după următoarea tragedie”, a încheiat deputatul Petru Negrea.

Recomandări

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României

Deputatul AUR Petru Negrea solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România
Deputatul AUR, Petru Negrea, solicită explicații Guvernului privind dezechilibrul grav între investițiile străine și retragerea profiturilor din România

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vinde apartamentele

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele
Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”