Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a declarat că posibila retragere a companiei Lukoil din România readuce în atenție o problemă esențială pentru siguranța și suveranitatea statului: controlul asupra infrastructurii energetice strategice. Petru Negrea a precizat că în acest caz nu este vorba doar despre un operator privat care părăsește piața, ci despre o oportunitate rară pentru România de a-și consolida independența energetică printr-un mecanism eficient, sigur și transparent.
„Consider că Guvernul are datoria să trateze această situație ca pe o oportunitate de consolidare a independenței energetice a țării. În acest sens, propun o soluție concretă, realistă și aplicabilă: statul român să preia activele Lukoil, iar finanțarea achiziției să se realizeze prin emisiuni de obligațiuni destinate populației, inclusiv românilor din diaspora”, a spus Negrea.
El a precizat că acest model este simplu și eficient, statul devine proprietarul infrastructurii, iar cetățenii contribuie direct la finanțarea proiectului, investind în titluri de stat cu destinație clară. „Am convingerea că românii sunt cei mai stabili și loiali investitori ai statului. Tot ce trebuie să facem este să le oferim un instrument sigur, transparent și dedicat unui obiectiv strategic național. Prin această abordare, România nu doar că evită dependența de finanțatori externi, ci și păstrează în patrimoniul național o infrastructură esențială. În plus, diaspora – care contribuie anual cu miliarde de euro la economia națională – ar putea deveni un partener direct în finanțarea acestui demers. Avem, în sfârșit, o oportunitate rară de a transforma o incertitudine într-un avantaj strategic. În loc să permitem ca aceste active să ajungă în mâinile unor investitori din afara țării, putem construi un proiect solid, finanțat de români, pentru România”, a mai declarat deputatul AUR de Suceava.
În final, acesta a solicitat Guvernului să analizeze această propunere cu toată seriozitatea și să decidă dacă este pregătit să o transforme într-o strategie concretă de protejare a interesului național.






