Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a anunțat că a depus, în cadrul dezbaterilor asupra Legii bugetului de stat, un amendament prin care a solicitat alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea bazinului de înot din Gura Humorului. „Din păcate mendamentul a fost respins. Această decizie ridică o problemă serioasă de prioritizare a investițiilor publice și de responsabilitate administrativă”, a arătat Petru Negrea.
El a precizat că bazinul de înot din Gura Humorului era o infrastructură publică funcțională până în anul 2023, când acoperișul a fost distrus în urma unor fenomene meteorologice extreme, iar de atunci, în lipsa unei intervenții rapide, clădirea a fost expusă permanent infiltrațiilor de apă.
„Fiecare ploaie și fiecare sezon rece au contribuit la degradarea accelerată a structurii, a finisajelor și a instalațiilor, transformând o investiție recentă într-un obiectiv aproape nefuncțional. În mod firesc, prioritatea oricărei administrații responsabile trebuie să fie protejarea și menținerea investițiilor existente. Este ilogic și ineficient din punct de vedere economic să lași o clădire publică să se degradeze din lipsă de finanțare, iar ulterior să fii nevoit să aloci sume mult mai mari pentru reabilitare sau reconstrucție”, a declarat deputatul AUR de Suceava. El a adăugat că în același timp, Guvernul continuă să aloce sume de ordinul milioanelor de euro pentru construcția sau modernizarea unor stadioane, în baza unor criterii care ridică suspiciuni legitime privind caracterul lor preferențial. „Nu contest importanța investițiilor în infrastructura sportivă, însă ordinea priorităților trebuie să fie una rațională și echilibrată. Alocarea resurselor publice ar trebui să înceapă cu protejarea a ceea ce deja există și funcționează, nu cu finanțarea unor proiecte noi, care, în multe cazuri, nu răspund unor nevoi imediate. A ignora o infrastructură esențială, aflată în degradare accelerată, în timp ce se finanțează investiții costisitoare în alte zone, reprezintă o abordare profund greșită”, a precizat Petru Negrea.
El consideră că situația bazinului din Gura Humorului este un exemplu clar de risipă generată prin inacțiune, având în vedere că de la o lună la alta se înregistrează o creștere a costurilor de intervenție, iar comunitatea pierde accesul la un serviciu public important.
„Voi continua să susțin alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea acestui obiectiv și să solicit criterii transparente și echitabile în distribuirea resurselor publice”, a încheiat Negrea.






