Deputatul AUR Petru Negrea a atras atenția Guvernului asupra vulnerabilității alimentare a României în contextul geopolitic actual



Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea
Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a tras un semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea sistemului alimentar din România, subliniind lipsa unui sprijin consistent pentru producătorii români și dependența tot mai accentuată de importuri. Într-o intervenție în Parlament, Petru Negrea a evidențiat faptul că România continuă să importe anual alimente în valoare de peste șase miliarde de euro, în timp ce exportă în principal materie primă, pierzând astfel valoare economică și control asupra propriului consum.

„Această dependență devine cu atât mai periculoasă în contextul geopolitic actual, în care conflictul din Orientul Mijlociu afectează rutele comerciale și generează creșteri de costuri. România trebuie să își regândească urgent strategia alimentară”, a spus deputatul AUR de Suceava. El a adăugat că un punct central al intervenției a fost situația micilor producători agricoli. Potrivit acestuia, peste 90% dintre exploatațiile agricole din România sunt formate din ferme mici, însă acestea nu beneficiază de instrumente de sprijin adaptate condițiilor din teren.

„Producătorii locali muncesc și produc, dar nu reușesc să ajungă eficient pe piață. Vând ieftin la poarta fermei, iar consumatorul cumpără scump produse din import. Această ruptură trebuie corectată”, a subliniat Petru Negrea.

El a atras atenția și asupra accesului dificil la finanțare, a funcționării limitate a cooperativelor și a lipsei lanțurilor scurte de aprovizionare, elemente esențiale pentru dezvoltarea unui sistem alimentar echilibrat.

În final el a transmis și o serie de direcții clare de acțiune, respectiv sprijin financiar adaptat micilor fermieri, dezvoltarea capacităților de procesare în România și încurajarea formelor de asociere, astfel încât produsele românești să ajungă direct la consumator. „Securitatea alimentară trebuie tratată ca o prioritate strategică. Este responsabilitatea Guvernului să susțină producătorii români și să reducă dependența de importuri”, a încheiat Petru Negrea.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că din cauza greșelilor guvernanților, românii plătesc unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie