Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a transmis o interpelare premierului Ilie Bolojan prin care îi cere acestuia să spună clar dacă România importă gaze din Rusia, direct sau indirect, împotriva sancțiunilor internaționale. Florin Pușcașu a arătat că o analiză a agenției de presă Reuters și din datele furnizate de Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA) reiese că mai multe ţări din Uniunea Europeană înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără Franţa, Olanda, România şi Portugalia.
„În cazul României, este vorba de o creştere de 57%. Astfel, apreciază Reuters, Europa continuă să finanţeze ambele părţi implicate în război, iar ajutorul militar acordat Kievului este contrabalansat de plăţile pentru energia furnizată Moscovei. De asemenea, Comisia Europeană negociază un proiect de regulament privind eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Federaţia Rusă, care include un set de obligaţii clare şi etapizate, menite să elimine importurile de gaze şi petrol din Rusia într-un mod ordonat şi să consolideze securitatea energetică generală a UE”, a arătat parlamentarul AUR de Suceava.
El a amintit și de poziția Ministerului Energiei, care într-un comunicat de presă a precizat că „pentru a asigura necesarul de consum intern, România importă gaze naturale din Europa Occidentală prin interconectorul Szeged–Arad şi din Europa de Sud prin punctele de interconectare cu Bulgaria – Kardam 1 – Negru Vodă 1, Coridorul Trans-Balcanic şi Giurgiu–Ruse”.
În aceste condiții, Florin Pușcașu i-a solicitat premierului Ilie Bolojan să spună dacă este posibil ca gazele importate de România prin Bulgaria să provină din Rusia și dacă țara noastră importă direct sau indirect gaze din Rusia împotriva sancțiunilor existente.