Reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură a municipiului Vatra Dornei este tema unei întrebări publice adresate de deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, și ministrului Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, ambii având și funcția de viceprim-ministru.
Deputatul Angelica Fădor vrea să afle de la cei doi miniștri care este stadiul în care se află realizarea obiectivului de investiții ”Reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură a municipiului Vatra Dornei”, finanțat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Angelica Fădor a arătat că pentru implementarea proiectului demarat în cadrul programului ”Termoficare 2006-2020 căldură și confort”, a fost depusă cererea de finanțare pe anul 2019.
Valoarea proiectului este de 27,19 milioane lei, municipalitatea având deja facturi de plată în valoare de 7 milioane de lei, contribuția proprie fiind achitată, a afirmat deputatul PNL.
„Fără contract de finanțare lucrările vor fi blocate, constructorul informând că nu mai poate susține aceste cheltuieli. Contractul de achiziție publică de lucrări nr. 31372/01.11.2018 (proiectare și execuție) privind realizarea acestui obiectiv de investiții, în valoare de 26.894.000 de lei, are durata de execuție 12 luni și trebuie finalizat până în toamna acestui an. În acest context, vă rog să îmi comunicați în ce stadiu de avizare se află Regulamentul privind implementarea Programului Termoficare și când preconizați că va fi aprobată cererea de finanțare depusă, astfel încât proiectul început să poată fi dus la bun sfârșit, pentru a putea furniza energie termică populației și instituțiilor de interes public în iarna 2019-2020”, este solicitarea deputatului Angelica Fădor, care a mai precizat că dorește „răspuns scris la această întrebare”.