Deputatul Angelica Fădor: Guvernul PNL nu va lăsa fără bani localitățile cu probleme financiare



Deputatul Angelica Fădor: Guvernul PNL nu va lăsa fără bani localitățile cu probleme financiare
Deputatul Angelica Fădor: Guvernul PNL nu va lăsa fără bani localitățile cu probleme financiare

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, dă asigurări că actualul Guvern liberal nu va lăsa fără bani localitățile cu probleme financiare. Președinte al comisiei pentru administrație din Camera Deputaților, Angelica Fădor a precizat că Guvernul PNL va aborda cu maximă responsabilitate problemele financiare ale administrației locale. „Rectificarea bugetară pe care Guvernul o va face în perioada următoare va asigura necesarul de finanțare pentru localitățile aflate în impas financiar, nu numai pentru cele 43 de localități care, în momentul de față, nu mai au bani nici pentru plata salariilor. Mai mult, există mari probleme cu plata indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități, indemnizații care au fost transferate de fostul Guvern PSD către instituțiile de la nivel local fără să fie alocate și resursele financiare”, a spus Fădor. Ea a adăugat că practic, fosta guvernare, din cauza cheltuielilor nejustificate făcute în ultimii trei ani, a vrut să scape de plata acestor indemnizații, afectând nepermis o categorie socială foarte vulnerabilă. Deputatul PNL de Suceava a subliniat că și în acest caz, PSD nu a respectat chiar propriul program de guvernare care prevedea clar „susținerea integrală de la bugetul de stat a sistemului de protecție a copilului și a persoanelor cu dizabilități”.
„Salut decizia premierului Ludovic Orban de a se întâlni cu reprezentanții Asociației Orașelor din România pentru a găsi soluțiile de ieșire din impas”, a spus Angelica Fădor. Ea a mai precizat că în paralel cu rectificarea bugetară, Guvernul PNL pregătește și Legea bugetului pentru anul viitor, astfel încât instituțiile de la nivel local să evite pericolul intrării în incapacitate de plată.



Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local