Deputații s-au amuzat de stativul pus la tribună pentru discursul lui Sarkozy



Deputații care au luat cuvântul în plen, luni, la ședința de votare a noii componențe a Biroului permanent al Camerei, s-au amuzat datorită stativului pe care au trebuit să se urce pentru a vorbi de la tribună, unii fiind prea departe de microfon, iar alții vizibil avantajați de modificare.
La începutul ședinței Camerei Deputaților pentru alegerea noii conduceri, toți liderii grupurilor parlamentare au glumit pe seama înălțimii podiumului de la tribună.
Liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților Viorel Hrebenciuc a propus chiar să fie păstrat podiumul de la tribuna Camerei, înălțat cu aproximativ 20 de centrimetri pentru discursul pe care îl va susține președintele Franței Nicolas Sarkozy, care este mic de statură.
Viorel Hrebenciuc a propus să fie păstrat acest podium pentru a fi și el „la înălțime”.
Liderul grupului PNL, Crin Antonescu, a pufnit în râs când a observat că este prea departe de microfoane, din cauza faptului că este mai înalt.
Cristian Rădulescu, liderul grupului PDL, la fel de înalt ca și Antonescu, a spus că începe sesiunea într-o atmosferă constructivă, susținând propunerea liderului PSD Viorel Hrebenciuc.
Și șeful grupului PRM, Mircea Purceld, mai mic de înălțime, a ținut să arate că este mulțumit de noul podium, la fel și liderul grupului PC, Bogdan Ciucă. Acesta a spus că păstrarea noii înălțimi a podiumului este un exercițiu democratic, pentru „a da posibilitatea fiecăruia să-și demonstreze anvergura prezidențială”.