Deputații PSD de Vrancea solicită Guvernului să aloce încă 6.678.000 lei pentru deszăpezirea localităților din acest județ, susținând că suma alocată, respectiv 2.360.000 lei, nu este suficientă.
Deputații PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, Ciprian Nica și Angel Tîlvăr au susținut, miercuri, într-o conferință de presă, că suma alocată de Guvern în ședința de marți, respectiv 2.360.000 lei, este insuficientă pentru deszăpezirea zonelor afectate de ninsorile abundente, având în vedere că pentru orașele din județul Vrancea – Focșani, Odobești, Panciu și Adjud – nu a fost dat niciun ban.
„Ieri, în 21 februarie, Guvernul a alocat 2.360.000 lei județului Vrancea, în condițiile în care solicitările pe care noi le-am făcut au fost de 8.138.000 lei. Necesarul pe care noi îl solicităm este de 6.678.000 lei, deoarece banii alocați au fost de 3 ori mai puțini decât ar trebui”, a afirmat deputatul PSD Angel Tîlvăr.
Cristian Dumitrescu a arătat că nu a fost alocată nicio sumă pentru orașe, iar acestea au fost cel mai mult afectate, pentru că traficul este mai mare. El a spus că Guvernul ar putea să aloce sumele necesare, prin excepție, din fondurile la dispoziția primului-ministru sau din fondul de solidaritate european.
Guvernul a alocat fonduri totale de 20 milioane lei pentru decontarea cheltuielilor aferente operațiunilor de deszăpezire în 15 județe, cele mai mari sume urmând să fie alocate pentru Buzău, Ialomița, Vrancea și Galați.
Astfel, pentru județul Buzău vor fi acordate 2,64 milioane lei, pentru județul Ialomița-2,58 milioane lei, pentru județul Vrancea-2,36 milioane lei, iar pentru județul Galați-2,13 milioane lei.
Alte fonduri au fost alocate pentru județele Bacău (1,32 milioane lei), Brăila (800.000 lei), Botoșani (680.000 lei), Călărași (1,49 milioane lei), Constanța (243.000 lei), Dâmbovița (1,1 milioane lei), Giurgiu (250.000 lei), Ilfov (915.000 lei), Prahova (962.000 lei), Teleorman (1,33 milioane lei), Tulcea (1,128 milioane lei).
Banii au fost alocați din Fondul de intervenție al Guvernului, prin hotărâre aprobată în ședința de marți.