Deputații, preocupați în întrebările către Guvern de situația poștașilor și de locomotiva cu aburi



Situația poștașilor din România, diferența dintre profesia de soră medicală și cea de asistent medical, medicina dentară și mutarea unei locomotive cu aburi sunt câteva dintre preocupările deputaților din opoziție care au depus, în această sesiune parlamenatră, întrebări adresate Guvernului.
Fostul președinte al Camerei Deputaților, deputatul PDL Roberta Anastase, a depus o interpelare în septembrie, prin care solicita ministrului Comunicațiilor, Dan Nica, să facă un control privind modul de organizare a testării profesionale a angajaților Companiei Naționale „Poșta Română”.
Și deputatul UDMR Gabor Kereskenyi s-a arătat interesat, în aceeași lună, de „reorganizarea defectuoasă a Poștei Române”, adresând o întrebare în acest sens ministrului Dan Nica. „Reorganizarea Poștei Române, pe lângă faptul că lasă sute de oameni fără un loc de muncă, a fost făcută haotic și fără nicio logică. Zeci de localități au fost lăsate fără măcar un poștaș, mii de oameni primind cu întârziere pensiile sau alocațiile”, a arătat deputatul UDMR în documentul adresat lui Dan Nica. El l-a întrebat pe ministru: „Cum va acoperi Poșta Română localitățile rămase fără factori poștali, în condițiile în care din cauza salariilor mizere la concursurile organizate în ultima săptămână nu s-a prezentat niciun candidat?”.
Colegul său de partid Kerekes Karoly i-a adresat o întrebare premierului Victor Ponta pentru a afla „care este termenul legal privind profesia de soră medicală și cea de asistent medical”. „Biroul meu teritoral a fost sesizat în legătură cu neconcordanțe privind profesia de soră medicală și cea de asistent medical. Astfel, deși doamnei Jeremias Melinda, absolventă de liceu sanitar și membră a Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România i-a fost recunoscut dreptul de practică a profesiei de asistent medical în 2004, iar în anul 2012 Ordinul i-a emis adeverință de membru având dreptul de a se angaja ca asistent medical, totuși Contractul-cadru pentru anii 2011-2012 la articolul 27 nu îi permite angajarea ca asistent medical pe lângă un medic de familie pe motiv că are doar studii medii”, i-a explicat deputatul UDMR premierului Victor Ponta.
Deputatul PDL Petru Movilă s-a arătat interesat, prin interpelările adresate, de „medicina dentară”, dar și de „lipsa autostrăzii Iași-Tg. Mureș”. El l-a întrebat pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, dacă ia în calcul introducerea medicinei dentare în sistemul public al asigurărilor de sănătate.
Deputatul UDMR Zsolt Molnar a vrut să știe despre „mutarea locomotivei cu aburi din Jimbolia în Caransebeș” și le-a adresat o întrebare, în acest sens, miniștrilor Culturii și Transporturilor. „Mi s-a adresat o sesizare privitoare la mutarea din Jimbolia în Caransebeș a unei locomotive cu aburi datând din perioada celui de-al Doilea Război Mondial pentru a cărei restaurare s-au făcut eforturi deosebite din partea primăriei Jimbolia cu sprijinul inițiatorilor Muzeului feroviar din localitate” a precizat deputatul UDMR, cerând lămuriri pe această temă. Și deputatul PDL Alin Popoviciu a avut aceeași preocupare legată de locomotiva cu aburi.
Deputatul PDL Mircea Man l-a întrebat pe ministrul Educație „când vor primi copiii din Maramureș cornul și laptele”, arătând că la o lună de la începerea anului școlar aproximativ 51.000 de elevi din școlile din Maramureș nu primiseră „laptele și cornul”.
Elena Udrea a avut de la începerea sesiunii parlamenatre trei întrebări, adresate în scris reprezentanților Guvernului, privind gradul de absorție a fondurilor europene, în timp ce democrat-liberalul Cezar Preda a fost interesat de „nimicirea microîntreprinderilor prin aplicarea impozitului forfetar”.
Recordul la numărul de întrebări și interpelări pare să-l dețină, în continuare, deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru, el adresându-se membrilor Guvernului pe teme foarte variate, de la „analizele medicale necesare copiilor la înscrierea la grădiniță”, „Roșia Montană”, „organizarea unui referendum”, până la „tichetele de masă de la Spitalul Elena Beldiman Bârlad” sau „utilizarea cianurii” și „existența faliilor de risc”.