Deputații PNL și PDL cer audierea lui Cazanciuc la Comisia juridică pe OUG privind migrația aleșilor



Deputații PNL și PDL din Comisia juridică solicită audierea ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, la comisie, pe tema avizelor la OUG privind migrația aleșilor locali, precum și în legătură cu adresa ministrului Eugen Nicolicea privind competența CC de a se pronunța pe hotărârile Parlamentului, informează Mediafax.“Noi, membrii ACL din Comisia juridică am decis să cerem chemarea ministrului Justiției în fața Comisiei juridice, cu mai multe teme. Prima dintre ele este modul în care a avizat și argumentele pentru care a avizat ordonanța 55/2014 (OUG privind migrația aleșilor locali – n.r.), evident în ipoteza în care a avizat această ordonanță, pentru că vâzând declarațiile de ieri ale doamnei Firea ne întrebăm dacă ea chiar are avizele prevăzute de legea 24/2000 sau avem o ordonanță trecută cu încălcarea legii, tocmai de aia trebuie să ne lămurim”, a declarat, miercuri, deputatul PNL Theodor Nicolescu, într-o conferință de presă comună a reprezentanților PNL și PDL în Comisia juridică.



Recomandări

CCR a respins revizuirea Constituției pe interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție

CCR discută pe 18 iulie proiectul PNL și USR și al PSD-ALDE privind revizuirea Constituției

CCR a respins sesizarea Opoziției pe legea privind Secția pentru anchetarea magistraților