Camera Deputaților a respins miercuri legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, în condițiile în care nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare, PNL susținând că legea este neconstituțională și că PSD nu a ținut cont de observațiile CCR, scrie Mediafax.În favoarea legii s-au pronunțat 149 de deputați, 67 au fost „împotrivă”, 5 s-au abținut și 4 deputați au refuzat să voteze.Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat că PNL nu va susține proiectul de lege pentru că nu s-a ținut cont de obsevațiile CCR, în condițiile în care judecătorii au declarat actul normativ neconstituțional, au stabilit că legea discriminează între categoriile de aleși și nu indică sursele de finanțare pentru pensiile speciale.





