Hotărâre

Deputații au aprobat indemnizații pentru aleșii locali după încheierea mandatului



Camera Deputaților a decis, marți, că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene vor putea beneficia, la încetarea mandatelor, timp de trei luni, de o indemnizație cuprinsă între 20% și 80% din cea actuală, în funcție de numărul mandatelor pe care le-au deținut.
Proiectul de lege a fot inițiat de 10 deputați PD, PRM, PSD și UDMR și modifică în acest sens Legea privind statutul aleșilor locali.
La dezbaterile care au avut loc luni, reprezentantul Guvernului a fost împotriva proiectului de lege arătând că este „discriminatoriu” față de ceilalți cetățeni. El a arătat că Legea 393 prevede protecția aleșilor locali în sensul că aceștia își pot relua locurile de muncă pe care le-au avut înaintea alegerii lor în funcțiile de primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene.
Deputați ai PSD, PRM și UDMR au susținut proiectul de lege considerând că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliilor județene reprezintă o „categorie defavorizată”, întrucât pe timpul mandatului lor nu se ocupă de afaceri și la terminarea mandatelor nu au nici o sursă de venit. Ei au susținut că în multe cazuri aceștia nu se pot întoarce la vechile locuri de muncă deoarece unele societăți la care lucrau nu mai există.
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene care au avut trei sau mai multe mandate și nu beneficiază de pensii sau de alte venituri, să primească pe o perioadă de trei luni, o indemnizație în cuantum de 80% din indemnizația funcției. Cei care au avut doar un mandat sau două vor beneficia de o indemnizație de 20%, respectiv 40% din indemnizația funcției.
Banii vor fi asigurați de la bugetul administrației locale.



Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor