La nașterea lui Iisus Hristos, prin nașterea Sa, Domnul a tămăduit întreita boală a
Iubirii de avuție, a Iubirii de plăceri și a Iubirii de slavă.
Ia aminte, iubitule, că în ce chip această mare lume materială este alcătuită din toate făpturile, tot așa este și o altă lume cugetătoare, alcătuită din păcătoși, a cărei alcătuire stă în cele trei iubiri mincinoase, de care vorbește Sf. Ioan Teologul, și anume: iubirea de plăceri, iubirea de avuție și iubirea de slavă: „Toate cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții” (I loan 2, 16)(81). Această lume rea, fiind cu totul potrivnică scopului lui Dumnezeu și stăpînită de diavolul (care de aceea este și numit și stăpînitorul lumii acesteia), este marele dușman cu care Cuvîntul întrupat al lui Dumnezeu și Tatăl, născîndu-se pe pămînt, a venit să se războiască: mai întîi cu pilda tăcută a vieții și apoi la vremea Sa, cu cuvîntul și cu învățătura. De aceea, cugetă mai întîi cum se împotrivește nesocotitei iubiri de avuție prin sărăcia Sa.
Omul lumesc cîntărește orice bine cu bunuri trecătoare, încît pentru ca să le dobîndească pe acestea își cheltuiește aproape tot timpul dăruit de Dumnezeu pentru cîștigarea bunurilor celor veșnice. Și iată cum Cuvîntul cel mai înainte de veci și Fiul lui Dumnezeu și Tatăl se coboară din cer ca să ne libereze de această blestemată rădăcină a tuturor relelor: iubirea de argint cum o numește dumnezeiescul Pavel: „Rădăcina tuturor răutăților este iubirea de argint” (I Tim. 6,16).
Vezi, deci, în ce sărăcie s-a îmbrăcat, din dragoste pentru noi, Cel ce împarte bogățiile și comorile acestei vieți și a celei viitoare, căci: „Al meu este argintul și al meu este aurul, zice Domnul Atotțiitorul (Agheu 2,9). Socotește: unde este palatul în care s-a născut? Unde-s pregătirile, unde moașele, unde-i covorul cel împărătesc, unde-s scutecele cele copilărești? Unde-i alaiul slugilor, unde-i focul și liniștea, unde-i adunarea rudelor și a prietenilor? Intră încetișor și vezi peștera foarte săracă în care S-a născut și ieslea cea mai simplă în care S-a culcat și nu numai că nu vei af1a nimic de prisos, ci și mare lipsă de cele trebuincioase, pentru că preadulcele Iisus se naște într-un loc abia acoperit, la miezul nopții, în toiul iernii, singur, numai cu mama Sa și cu așa numitul tată, fără așternuturi, fără mîncare caldă, obișnuită pînă și la nașterile celor mai săraci copii, fără măcar îndestularea săracei case pe care o avea în Nazaret. Ba ceva mai mult. Pe lîngă această sărăcie pe care Iisus a ales-o de bunăvoie, se mai adaugă alta, aproape constrîngătoare, pentru că rînduiește ca să nu i se dea aici în peșteră nici o primire sau găzduire de către cineva, ca să se deosebească de ceilalți din neamul sau care venise la numărătoare și care erau îndestulați, bine adăpostiți și găzduiți în case, după cum arată această Sf. Evanghelist Luca zicînd: „nu era loc pentru ei în casa” (2, 7) și fiindcă lumea nu numai ca urăște sărăcia, dar și pe oameni cînd sînt săraci îi învață să se prefacă cu fățărnicie că sînt bogați, de aceea Iisus Hristos nu se rușinează de sărăcia Lui, ci mai degrabă și-o arată, chemînd din ceruri pe îngeri, iar de pe ogoare pe păstori, ca să I se închine în acea stare, pe tronul unei simple iesle și într-o peșteră foarte sărăcăcioasă. O, sărăcie mai presus decît toată bogăția! O, coborîre care înalță mai presus de orice!
Ce zici acum, tu care cugeți la aceste adevăruri? Care dintre aceștia doi crezi că are dreptul să te biruie și să te stăpînească: lumea sau Hristos, care a biruit lumea? Lumea te împinge să cauți mai întîi bunurile pămîntești și să le socoți de mare preț. Hristos, cu pilda vieții și cu învățătura, te îndeamnă să cauți mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și să disprețuiești ca pe niște gunoi toate bunurile pămîntești: „Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Matei 6,33), ba chiar te sfătuiește să te lipsești de aceste bunuri, fie în parte, dîndu-le milostenie săracilor, fie în întregime, părăsind toate pentru viața călugărească, agonisindu-ți astfel o comoară în Rai: „Vinde cele ce ai și dă-le săracilor și vei avea comoară în Cer și vino de-mi urmează” (Matei 19,21). Și iarăși: „Oricare dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are nu-mi poate fi ucenic” (Luca 14,33). Deci tu, și ca ucenic al lui Hristos și ca un om înțelept și luător aminte se cade să asculți ceea ce-ți spune Hristos și nu ceea ce zice lumea și nu numai să asculți ci să și împlinești cu fapte. Pentru că nu auzitorii legii sînt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea se vor îndrepta (Rom.2, 13). Este adevărat că, fiind simplu creștin nu ești obligat să fii fără avere și cu totul sărac, ci numai să prețuiești așa de puțin avuțiile, încît pentru ele să nu calci niciodată o poruncă a lui Dumnezeu; și așa de slobodă să-ți fie inima de ele ca și cum nu le-ai avea și nu numai să le întrebuințezi în scopuri bune, ci nici să nu le întrebuințezi rău, adică să nu le risipești în lucruri deșarte și pieritoare și peste nevoile tale, după cum zice Ap. Pavel: „Că cei ce se folosesc de lumea aceasta, să fie ca și cum nu s-ar folosi, ea trece chipul lumii acesteia” (I Cor. 7,30). În această privință sfătuiește-te cu Prea Sfîntul Prunc Iisus și rușinează-te înaintea Lui, că pînă acum ai cinstit și iubit așa de mult bogățiile, pe care El le-a disprețuit atît, și invers, cum de ai disprețuit și urît sărăcia și simplitatea pe care EI așa de mult le-a iubit. Cere iertare pentru toate relele săvîrșite fie pentru ca să cîștigi bogăție și bunuri pămîntești fie folosindu-te de ele, și roagă-L să-ți dea har că după cum El, bogat fiind, S-a făcut sărac din dragoste pentru tine, așa și tu să devii sărac din dragoste pentru El, îmbogățindu-te de dumnezeirea Lui: „Cunoaște-ți Harul Domnului nostru Iisus Hristos, care – bogat fiind, a sărăcit pentru voi, ca voi să vă îmbogățiți cu sărăcia Lui” (II Cor, 8,9). (din cuvintele părintelui Nicodim Aghioritul)
