Trotuarul ni-i scuipătoare și tot trotuarul ni-i scrumieră. Tragi cu sete din țigaretă și, când jarul se face megieș cu filtrul, îi dai chiștocului un bobârnac, expediindu-l între picioarele mergătorilor. Dacă are norocul să nimerească într-un bănuț de salivă, țigara beneficiază de-un final apoteotic, sfârâind la mii de volți. Dacă e ghinionistă, ea piere sugrumată sub o călcătură fermă de bocanc ori sfioasă de sanda, care-i scoate la iveală firele de tutun folosite la împăiere.
Trotuarul: chiștoace și salivă, împărtășindu-și soarta, într-un ferice concubinaj. Cu siguranță, dacă-ntr-o zi vom găsi trotuarele libere de scuipați și mucuri nicotinice, pașii noștri vor face o neagră depresie.
Așa cum au pățit pașii mei, în orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, nemaigăsind pe jos resturile țigărilor fumate pietonal.
Fiindcă-n această urbe, coșurile stradale de gunoi sunt echipate special pentru a primi țigările fumate. Coșurile au ori o tichie ca o aură deasupra lor, ori un buzunar la burtă pentru chiștoace, iar tabagiștii – culmea! – le mai și folosesc.
Dar a fost destul pentru ca pașii să mi se-nnoade, dezorientați, și să fiu cât pe ce să mă preling pe trotuar, ca un desen pe asfalt. Mi-am amintit la timp însă că-s în Covasna, județ cu orientare maghiară, unde totul devine așadar scuzabil.
Of, bozgorii ăștia! Până n-o fac ei puțin pe deștepții, nu-s oameni!
