„Depozite finale modernizate”

„Depozite finale modernizate”
„Depozite finale modernizate”

“S’au învățat cu nărav…”
Noi, muntenii, ne ocupăm mai mult cu creșterea și ținerea vitelor ca să avem cu ce urni nevoile de pe un umăr pe altul. Dar’ am voi să dăm pe gura lumii purtarea cea rea ce o au domnii din cancelaria din Gura-Humorului, unde se subscriu cărțile (țidulile) de pe vite vândute și cumpărate. Domnii aceia s’au învățat cu nărav; care domn ese ca să iee cartea de la om ca să o subsemne cere să-i dee bani, că îndată i’a da-o iscălită gata. Omul nu se uită la aceea, î-i dă numai să scape degrabă, dar înzădar…D-lor țin șipul sub masă cu bulearca de rachiu, unde se pleacă de 3, 4 ori într’o oră și beau și apoi uită de noi, care i-am colăcit să ne facă degrabă…”.
„Patria”, Anul II, nr. 178, Cernăuți, Miercuri în 16 Septemvrie 1898.
„Depozite finale modernizate”
Depozitele finale de la Iacobeni și Argestru aparținînd Întreprinderii forestiere Iacobeni, au fost înzestrate în ultimul timp cu diverse mecanisme și utilaje. Acestea asigură mecanizarea în proporție de peste 90 % a unor operații care solicită un mare volum de muncă (încărcatul materialului lemnos în vagoane și prelucrarea unor sortimente), permit specialiștilor întreprinderii să adopte cele mai moderne și eficiente procedee de lucru. Cele două despicătoare mecanice de mare productivitate, instalate recent, permit transformarea în depozit a lemnului de foc în metri steri. Mașina de talaj, la instalarea căreia se lucrează, va îmbunătăți calitativ operația de sortare a lemnului de foc și va asigura prelucrarea imediată a lobdelor pentru talaj”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6146, Suceava, miercuri 20 septembrie 1967.

Recomandări

Comunicat finalizare proiect „MODERNIZAREA SPAȚIULUI DE PRODUCȚIE LA S.C. INCAR BOOTS S.R.L.”, cod SMIS 133890

Comunicat începere proiect „MODERNIZAREA SPAȚIULUI DE PRODUCTIE LA S.C. INCAR BOOTS S.R.L.”, cod SMIS 133890