O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Râșca, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, după ce în grajdul gospodăriei sale, mai exact în iesle, au fost găsite mai multe colete cu baxuri de țigări de proveniență extracomunitară.
Septuagenara, Aurica Feraru, le-a spus polițiștilor că țigările i-au fost aduse soțului său de un necunoscut. Femeia le-a mai spus polițiștilor că soțul său este decedat de cinci săptămâni și nu știe ce legătură a avut bărbatul ei cu cel care a adus țigările.
Bătrâna: „Au vorbit cu moșneagu să le primească niște pachete că li s-a stricat mașina în drum….”
După ce s-au adunat informații privind depozitarea unei cantități mari de țigări într-o anexă a locuinței bătrânei, acum două zile, în baza unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Fălticeni, lucrători de la Poliția municipiului Fălticeni au descins la domiciliul femeii de 78 de ani. În total, în gospodăria acesteia au fost găsite 150.000 de țigarete, cu o valoare de piață de 67.500 de lei.
Întrebată despre țigări, bătrâna a dat din umeri și a declarat că habar nu are ale cui sunt acestea. Ea a spus doar că soțul său le-a primit de la un necunoscut cu puțin înainte de a muri.
Ieri, când a fost căutată de reporteri, bătrâna în vârstă de 78 de ani și-a nuanțat puțin relatarea, fără însă a aduce vreun detaliu în plus.
„Au venit unu-doi băieți, nici nu știu câți erau, și au vorbit cu moșneagu să le primească niște pachete că li s-a stricat mașina în drum…. Au spus că vin să le ia, dar nu au mai venit”, a spus bătrâna.
Ea s-a mai plâns de șocul pe care l-a suferit, însă spune că a fost liniștită de polițiști, care i-au garantat că ea nu are ce să pățească.
“Blană” din Fălticeni, nepotul femeii
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii sunt convinși că marfa nu putea ajunge întâmplător în gospodăria bătrânei, care, mai mult ca sigur, știe mai multe decât a spus.
Din informațiile pe care le avem, unul dintre nepoții femeii în vârstă de 78 de ani este Ștefan Daniel Blănaru, din Fălticeni, zis „Blană”, personaj care a fost implicat în numeroase scandaluri interlope. Cel puțin o persoană din anturajul său a fost cercetată pentru contrabandă cu țigări, acum doi ani de zile. Deocamdată, ancheta nu a făcut legătura directă între femeie și persoane din anturajul nepotului.
La Râșca
Depozit de țigări de contrabandă, în grajdul unei bătrâne de 78 de ani. Femeia le-a spus polițiștilor că soțul ei, care a murit, știa mai multe
