Incendiu devastator

Depozit de mobilă și haine second-hand, făcut scrum



– Din cauza izolării necorespunzătoare a coșului de la centrala termică, depozitul, aparținând Fundației Tabita, a fost cuprins instantaneu de flăcări, circa o tonă de mobilier și haine fiind făcute scrum
Incendiu devastator la un depozit de mobilă și haine second-hand din cartierul Burdujeni. Vineri seară, în jurul orelor 19.00, pompierii Detașamentului Suceava au fost alertați de izbucnirea unui puternic incendiu la depozitul aparținând Fundației Tabita Suceava, situat pe strada 22 decembrie. Ajunși la fața în locului în șapte minute, pompierii au realizat imediat că au nevoie de efective suplimentare, focul luând proporții. În ajutor au fost chemați pompierii de la Detașamentul din Fălticeni, precum și cei de la serviciile voluntare pentru situații de urgență de la Termica, Ambro și Rulmentul. În total, pentru stingerea incendiului, au fost folosite opt autospeciale de intervenție. După aproape cinci ore de luptă cu flăcările, spre miezul nopții, focul a fost lichidat, pierderile fiind însă foarte mari. Focul a mistuit acoperișul din lemn al depozitului (455 de metri pătrați) și circa o tonă de mobilier și haine second-hand, valoarea pagubelor depășind 100.000 de lei noi (1 miliard de lei vechi). În urma cercetărilor făcute la fața locului s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza izolării necorespunzătoare a coșului de la centrala termică a depozitului.
În prima zi de Crăciun, în comuna Volovăț, s-a produs un alt incendiu devastator. Din cauza unui scurt circuit electric, gospodăria lui Vasile Mirăuță a fost cuprinsă de flăcări, focul mistuind acoperișul casei (75 de metri pătrați), șura, o magazie din lemn și 5 tone de furaje, valoarea pagubelor atingând 10.000 de lei noi (100 de milioane de lei vechi). Urmare a intervenției pompierilor de la Detașamentul din Rădăuți s-a reușit salvarea de bunuri în valoare de 250.000 de lei noi (2,5 miliarde de lei vechi).



Recomandări