Formațiile sucevene Rapid și Bucovina Pojorâta vor evolua în deplasare în runda cu numărul 4 a Ligii secunde. „Alb-vișiniii” vor evolua la Bacău, pe terenul uneia dintre echipele bune ale Seriei I. Chiar dacă și-a trecut în cont trei victorii consecutive, două în campionat și una în Cupa României, atmosfera din sânul lotului grupării sucevene nu este deloc una optimistă. Jucătorii sunt nemulțumiți din cauza restanțelor financiare, antrenorilor fiindu-le din ce în ce mai greu ca să-i mențină concentrați. Chiar și așa, antrenorul principal Bogdan Tudoreanu a anunțat că echipa sa merge la Bacău cu intenția de a prelungi seria de rezultate pozitive.
Bucovina Pojorâta va juca tot astăzi, de la ora 11.00, în fieful Oțelului Galați, o formație care a ajuns să evolueze în eșalonul secund după doar patru ani de la cucerirea titlului național. Chiar dacă au resimțit unele dificultăți la contactul cu Liga a II-a, fotbaliștii antrenați de Dănuț Mândrilă cred că sunt capabili să facă un meci bun la Galați și să profite de problemele interne de la Oțelul.
Programul etapei a IV-a:
Farul Constanța – FC Academica Clinceni (s-a jucat aseară, de la ora 19.00)
SC Bacău – Rapid CFR Suceava
Oțelul Galați – Bucovina Pojorâta
ACS Berceni – Dacia Unirea Brăila
CS Balotești – Dunărea Călărași
Gloria Buzău – Rapid București
Ceahlăul Piatra Neamț stă în această rundă.
Clasament
1. Dunărea Călărași 3 2 1 0 3 – 1 7
2. Rapid București 3 2 0 1 4 – 1 6
3. Rapid CFR Suceava 3 2 0 1 3 – 2 6
4. Dacia Unirea Brăila 3 2 0 1 2 – 1 6
5. Academica Clinceni 3 1 1 1 4 – 2 4
6. SC Bacău 3 1 1 1 3 – 3 4
7. Ceahlăul Piatra Neamț 2 1 0 1 2 – 1 3
8. Farul Constanța 2 1 0 1 1 – 2 3
9. CS Balotești 2 1 0 1 1 – 3 3
10. FC Oțelul Galați 3 1 0 2 1 – 4 3
11. Gloria Buzău 2 0 1 1 2 – 3 1
12. ACS Berceni 2 0 1 1 1 – 2 1
13. Bucovina Pojorâta 3 0 1 2 4 – 6 1