RUGBY

Deplasare dificilă la malul mării



După o victorie muncită în prima etapă în detrimentul Politehnicii Iași, echipa locală de rugby, CSM Bucovina pleacă azi la Constanța, pentru un meci mult mai dificil, în compania Farului din localitate. În această săptămână, elevii antrenorului Constantin Vlad s-au pregătit special pentru acest meci, încercând să pună la punct deficiențele care au ieșit în evidență în prima etapă, în special îmbunătățirea capacității de efort. Misiunea sucevenilor nu va fi una simplă și asta deoarece constănțenii și-au întărit lotul față de cel de anul trecut, cu jucători ce s-au întors din Franța, cu georgieni, dar și sportivi de la Steaua București. „Venim după o victorie muncită, iar moralul jucătorilor este foarte bun înaintea acestui meci. Noi ne-am făcut tactica pentru acest meci și de aceea nu mergem ca victime sigure, ci ca să ne facem jocul. Dacă tactica pe care am gândit-o este bună se va vedea la finalul jocului pe tabela de marcaj”, a declarat înaintea confruntării de la Constanța, antrenorul Constantin Vlad. Acesta a mai adăugat faptul că sezonul abia a început, dar este sigur că împreună cu elevii săi va reuși să îndeplinească obiectivul propus și anume menținerea în primul eșalon. Din păcate, unul din cei mai buni jucători din echipă, Flutur va rămâne acasă după ce în meciul cu Iașiul a suferit o entorsă la glezna, ceilalți jucători fiind valizi pentru această deplasare. În celelalte două meciuri din seria a II-a, din care face parte și Suceava, Steaua va juca acasă cu Timișoara, iar Poli Iași se va deplasa la Brașov. După prima etapă clasamentul seriei a II-a din Divizia Națională arată astfel:
1. Steaua București 1 1 0 0 57-13 1pbonus 5puncte
2. Farul Constanța 1 1 0 0 15-9 0pb 4p
3.CSM Bucovina Suceava 1 1 0 0 12-10 0pb 4p
4. Poli Iași 1 0 0 1 10-12 1pb 1p
5. RCM Timișoara 1 0 0 1 9-15 1pb 1p
6. CFR CSU M Brașov 1 0 0 1 13-57 0pb 0p



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului