După un egal și o înfrângere în cele două etape disputate până în prezent în actuala ediție de campionat a Ligii a II-a, Cetatea se deplasează astăzi la Giurgiu pentru partida cu formația locală, Dunărea. Pentru suceveni va fi o partidă infernală, având în vedere valoarea celor două loturi, dar și faptul că giurgiuvenii sunt foarte bine organizați la toate capitolele.
Din lotul gazdelor fac parte și mai mulți ex-jucători de la Cetatea. Este vorba de Ivașcă, Ungureanu, Cojenel și Tatarciuc, iar antrenor este Marin Barbu, cel cu care Suceava a obținut cele mai bune rezultate în primul eșalon fotbalistic al țării.
“Noi tratăm foarte serios acest joc. Nu ne interesează ce se întâmplă acum la Suceava pentru că vrem ce e mai bine pentru noi. Și ca nouă să ne fie bine trebuie să câștigăm meciul. Chiar le-am spus băieților mei ca mâine să-și imagineze că jucăm cu Farul, nu cu Suceava. I-am văzut pe suceveni în meciul cu Steaua II, i-am studiat într-un mod amănunțit și cred că această echipă, așa cum arată ea acum, poate juca mai bine în deplasare decât acasă. Noi nu am bătut 500 de kilometri până la Botoșani și am luat trei puncte de acolo, ca să pierdem acum pe teren propriu”, a declarat Marin Barbu.
De cealaltă parte, antrenorul Ioan Radu crede că Suceava are șansa ei, în ciuda absențelor din lot.
„Vom aborda meciul cu gândul să ne întoarcem acasă cu puncte. Sper ca înfrângerea din etapa precedentă să-i fi trezit la realitate pe jucători și că vor da totul pe teren în meciul de la Giurgiu”, a spus Radu.
Cetatea nu va putea conta pe Tomaz, căruia i-a expirat viza și a fost lăsat acasă pentru a-și rezolva problemele, pe Feraru, suspendat și Negru, accidentat.






