Dependența de aprobare

Una dintre cele mai la modă dependențe este cea de aprobarea celorlalți. Învățată încă din copilărie ca modalitate de supraviețuire în lumea „celor mari”, această adicție ne face să ne luăm tot felul de sarcini care ne încarcă viața și așa destul de plină, împingându-ne până la epuizare.
Poate cunoști în jurul tău sau poate tu însuți observi la tine câte activități faci „pentru alții”, cât îți încarci programul și așa încărcat cu activități pe care chiar nu le poți refuza, pentru a împlini porunca slujirii celorlalți. Deși poate nu te recunoști ca și dependent de aprobarea celorlalți, poți spune că ești dintre cei care doresc să-i vadă pe toți din jur mulțumiți și face tot ce-i stă în putere pentru asta. Dar în Faptele Apostolilor, în capitolul 1, găsim: „Căci acum caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea însă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos.”
Cultura actuală îți va spune că cea mai bună formă de a scăpa de această trăsătură este să fii tu însuți, cel care ești cu adevărat. Să-ți preiei controlul asupra propriei vieți. Să înveți să spui „nu”. Să-ți permiți să faci lucrurile pe care vrei să le faci și chiar să le faci. (Sună familiar?). Ironia e că dependenții de aprobare pot părea că lucrează pentru Dumnezeu și pentru cei din jur, dar motivația lor profundă e de cele mai multe ori legată de propria securitate emoțională, de propria reputație și de propria imagine în ochii altora. Nu e legată de slava lui Dumnezeu și ascultarea de El. Este vorba de propria slavă și de părerea celor din jur.
Un dependent de aprobare confundă „fă plăcere celorlalți” cu slăvirea lui Dumnezeu
Mulți dintre noi ne vom gândi la Marta, despre care am auzit citindu-se la Evanghelia din ziua Adormirii Maicii Domnului, și la munca pe care o făcea ea, fiind atât de importantă. Era atât de concentrată pe a face lucrurile „cum trebuie” ca să împlinească niște „obligații”, încât aproape că a pierdut din vedere că prioritatea reală era să-L cunoască pe Iisus și să învețe de la El. Deși lucrurile cu care era ocupată nu erau rele în sine, Mântuitorul i-a spus că „doar un lucru trebuie” și, după cum se vede, acelea nu erau.
La dependentul de aprobare, meritul se bazează pe reușite și e motivat de mândrie
În inima cuiva care se teme să-i dezamăgească pe cei din jur stă credința că el îi poate face să fie fericiți. Sub frica de a spune „nu”, de a lăsa pe cineva să se descurce ori chiar să rateze o împlinire este minciuna că el poate împlini așteptarea celorlalți de a face lucrurile bine ori chiar la perfecție. De fapt, dacă ne gândim mai bine, hrănirea nevoii de aprobare nu e decât unul dintre idolii zilelor noastre.
Poate că, într-adevăr, ai lucrat pentru a face binele, pentru a face lucruri plăcute înaintea Domnului, dar ai fost motivat de altă dorință decât cea de a-I sluji Domnului. Domnul iubește adevărul și smerenia mai mult decât un sacrificiu bine-făcut. Poate că ai acceptat multe responsabilități din credința că tu ești singura persoană capabilă să le împlinească; ai uitat însă că Domnul este Cel care ne cheamă să-L slujim, după cum spune Sfântul Apostol Pavel – „Nu că de la noi înșine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (II Cor. 3, 5-6).
Așa încât, cum putem să vindecăm dependența de aprobarea celorlalți?
Aceasta începe când realizăm cât de neputincioși suntem în toate, că „fără El nu putem face nimic”. Că orice am face, nu are nici o legătură cu performanța personală. Nu ai făcut niciodată și nici nu vei putea face vreodată un lucru care să te facă să meriți ceva de la Dumnezeu. Tot ce ai este de la El și este Dar!
Atitudinea mai plăcută înaintea lui Dumnezeu e aceea a unei inimi înfrânte – „Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” – care se teme de El, decât atitudinea celui care le-a făcut pe toate, după cum putem vedea și în Parabola vameșului și fariseului. Atunci când vei începe să trăiești cu gândul ca ceea ce faci să-I placă Domnului mai mult decât să le placă celorlalți, atunci timpul tău, prioritățile tale și motivațiile tale vor începe să se alinieze la voia Domnului. Poate nu vei împlini așteptările celorlalți, dar cu siguranță Îl vei slăvi pe Dumnezeu.
Nu ai nevoie să fii dependent de aprobare. Nu ai nevoie să trăiești în frica de a nu fi respins, pedepsit, de a nu face greșeli ori de a nu fi la nivelul așteptărilor cuiva. Singurul care te va judeca este Mântuitorul, Care spune „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 28-30). Iar El deja te-a acceptat și aprobat.
Cristina STURZU – Ziarul Lumina