Trupa britanică Depeche Mode revine în România pentru a susține, pe 16 mai 2009, un concert în Parcul Izvor din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului, Emagic. Legendara trupă Depeche Mode a anunțat că va reveni în România în primăvara lui 2009, la trei ani de la show-ul susținut pe stadionul național din București. Organizat de Emagic, concertul Depeche Mode din 2009 va avea loc pe 16 mai (sâmbătă), în Parcul Izvor din Capitală.
Membrii Depeche Mode – Dave Gahan, Martin Gore și Andy Fletcher – au susținut, luni, la Berlin o conferință de presă internațională pentru anunțarea noului turneu mondial, intitulat „Tour of the Universe 2009”, primul din cariera trupei ce va include doar concerte de stadion.
Turneul va cuprinde 28 de orașe din 22 de țări și va debuta la Tel Aviv (Israel), pe 10 mai, București fiind prima capitală din Europa de Est pe care Depeche Mode o va vizita în cadrul turneului. Una dintre cele mai spectaculoase reprezentații live Depeche Mode, „Tour of the Universe 2009”, va atrage numai în Europa peste 1,3 milioane de fani, anunțându-se a fi evenimentul muzical al anului 2009.
Biletele pentru concertul de la București vor fi puse în vânzare începând cu 27 octombrie, atât online, pe www.myticket.ro, cât și în rețeaua magazinelor Diverta. La cererea trupei, în perioada 20 – 26 octombrie, membrii fan-clubului Depeche Mode vor putea achiziționa în avans bilete, de pe pe site-ul www.myticket.ro.
Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a 28 de ani și însumează 11 albume de studio, vândute în peste 75 de milioane de exemplare în toată lumea, Depeche Mode este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii. În prezent, trupa lucrează în New York la un nou material, cel de-al doisprezecelea album Depeche Mode, ce va fi lansat în aprilie 2009.
Rădăcinile Depeche Mode datează încă din 1976, când Vince Clarke și Andrew Fletcher înființau trupa No Romance in China. După venirea lui Martin Gore și a lui David Gahan ca solist vocal, în 1980, formula devine completă, iar numele se schimbă definitiv în Depeche Mode. Trupa debutează cu piesa „Photographic”, semnează cu Mute Records și lansează albumul de debut, „Speak and Spell”, în 1981. După plecarea lui Clarke, grupul își reface forțele bazându-se pe compozițiile lui Martin Gore și lansează două noi albume, „A Broken Frame” (1982), „Construction Time Again” (1983).
„Some Great Reward”, album apărut în 1984, a reprezentat pentru Depeche Mode afirmarea atât din punct de vedere artistic, cât și comercial. Seria succeselor a continuat cu „Black Celebration” (1986), „Music for the Masses” (1987), iar în 1990 apare celebrul „Violator”, conținând hiturile „Enjoy the Silence”, „Policy of Truth” și „Personal Jesus”. La începutul anilor ’90, perioada de maximă expansiune pentru muzica alternativă, Depeche Mode devine una dintre cele mai de succes formații din lume, iar L.P.-ul „Songs of Faith and Devotion” intră în topuri direct pe locul 1. După o pauză de patru ani, în 1997 Depeche Mode revine cu albumul „Ultra”, promovat de hituri precum „Barrel of a Gun” și „It’s No Good”, material urmat în 2001 de „Exciter”.
În octombrie 2005, Depeche Mode a lansat albumul de studio cu numărul 11, „Playing The Angel”, iar turneul de promovare a materialului, „Touring The Angel”, a înregistrat vânzări de peste 1,8 milioane de bilete în Europa și, pentru prima dată în istoria trupei, a ajuns în România. Pe 23 iunie 2006, stadionul Lia Manoliu a găzduit 44.000 de fani ce își așteptau trupa favorită de mai bine de două decenii.