Membrii trupei Depeche Mode au anulat un concert care trebuia să aibă loc joi, la Tel Aviv, din cauza războiului din Liban, au indicat, luni, organizatorii turneului, transmite AFP.
Pentru acest concert, care urma să aibă loc într-un mare parc din Tel Aviv, fuseseră vândute deja 40.000 de bilete.
Concertul a fost anulat oficial în urma refuzului echipei de tehnicieni britanici de a merge în Israel, aceștia temându-se pentru viețile lor.
În același timp, organizatorii au menționat că un alt motiv al anulării concertului este indignarea britanicilor față de moartea celor 52 de civili libanezi în timpul bombardamentului israelian care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Cana.





